Dosar 3299/289/2013 din 15.11.2013

abandonul de familie (art. 305 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3299/289/2013
Data dosar:
15.11.2013
Instanta:
Judecătoria Reghin
Departament:
civil-penal-cc
Obiect:
abandonul de familie (art. 305 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.07.2014 la ora 08:30

    Complet: C4 penal-CPF
  • Condamnare

    În baza art. 5, alin. 1 din noul Cod penal şi a art. 305 alin. 1 lit. c din vechiul Cod penal, cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. a, b şi c din vechiul Cod penal şi cu aplicarea art. 76 alin. 1 lit. d din vechiul Cod penal, condamnă pe inculpatul C****** I*** I*** la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie. În temeiul art. 71, alin. 2 din vechiul Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b din vechiul Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 81 din vechiul Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 2 luni, calculat conform dispoziţiilor art. 82 din vechiul Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din vechiul Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în cursul termenului de încercare. În temeiul art. 71 alin. 5 din vechiul Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b din vechiul Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Respinge acţiunea civilă exercitată de numita PITI ELENA-VIORICA în numele şi pe seama minorei CRĂCIUN MARIA-VICTORIŢA în contradictoriu cu inculpatul C****** I*** I***. În temeiul art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cauză, în cuantum total de 140 lei, din care suma de 50 lei este aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, la Judecătoria Reghin.

    Hotarare 150/2014 din 03.07.2014
  • Sedinta din data de 18.06.2014 la ora 08:30

    Complet: C4 penal-CPF
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea pentru data de 03 iulie 2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2014
  • Sedinta din data de 21.05.2014 la ora 08:30

    Complet: C4 penal-CPF
  • Amână cauza

    admite cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public. - citarea inculpatului cu mandat de aducere cu executare efectivă.

    Incheiere de sedinta din 21.05.2014
  • Sedinta din data de 23.04.2014 la ora 08:30

    Complet: C4 - camera de consiliu
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 11.11.2013 emis în dosarul nr. 111/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin privind pe inculpatul C****** I*** I***, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C****** I*** I***.

    Incheiere camera preliminara din 23.04.2014
  • Sedinta din data de 19.03.2014 la ora 08:30

    Complet: C4 penal-CPF
  • Amână cauza

    - trimite prezenta cauză la judecătorul de cameră preliminară, având în vedere dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010, pentru a proceda potrivit dispoziţiilor art. 342 - 348 din Codul de procedură penală. - comunicarea către inculpat a unui exemplar din rechizitoriu şi din adresa emisă în conformitate cu dispoziţiile art. 344 al. 2 din Codul de procedură penală.

    Incheiere de sedinta din 19.03.2014
  • Sedinta din data de 22.01.2014 la ora 08:30

    Complet: C4 penal-CPF
  • Amână cauza

    - admite cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public. - citarea inculpatului cu mandat de aducere cu executare efectivă.

    Incheiere de sedinta din 22.01.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD