P***** D******
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 Cod penal stabileşte pedeapsa de 1 an ?i 8 luni închisoare în sarcina inculpatului PD sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal precum şi cu aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) Cod procedură penală. În baza art. 83 alin. (1), alin (3) Cod penal, amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov. În baza art. 404 alin. (3) Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere, a obligaţiei impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv se va revoca amânarea şi se va dispune aplicarea pedepsei stabilite şi executarea ei în regim de detenţie. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.06.2014.
Hotarare 1678/2014 din 26.06.2014Amana pronuntarea pentru data de 26.06.2014.
Amana pronuntarea pentru data de 12.06.2014.
Amână pronun?area pentru data de 29.05.2014
Incheiere de sedinta din 13.05.2014În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul întocmit în dos. nr. 1142/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bra?ov privind pe inculpatul P***** D****** trimis în judecată în stare de libertate infracţiunilor prev. de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecă?ii cu privire la inculpatul P***** D******. În baza art. 346 alin. 7 NCPP fixează termen de judecată în data de 13.05.2014, complet P4*, pentru când se citează inculpatul. Se emite adresă pentru comunicarea fi?ei de cazier a inculpatului.
Incheiere camera preliminara din 28.04.2014Scoate cauza de pe rol şi o trimite judecătoruliu de cameră preliminară
Incheiere de sedinta din 18.02.2014