F****** D***
CondamnatÎn baza art.450 alin.1 C.proc.pen., rap.la art.59 C.pen, admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat de sub efectul pedepsei de 2086 zile închisoare, aplicată de Judecătoria Timişoara prin s.p. nr. 1857/2010, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 209 C.pen. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2526/2011 emis de Judecătoria Timişoara şi atrage atenţia acestuia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 C. pen. În temeiul art. 192 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 189 alin.2 C.proc.pen., dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petentul condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi,23.12.2013.
Hotarare 3605/2013 din 23.12.2013Încuviinţează solicitarea petentului condamnat. Emiterea unei adrese către Penitenciarul Timişoara în vederea comunicării la dosarul cauzei a procesului-verbal şi a caracterizării emise pe seama petentului condamnat. Amână judecarea cauzei la 23.12.2013, C7P, ora 9:00, sala 278, pentru când se citează condamnatul-petent la Penitenciarul Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din 12.12.2013.
Incheiere de sedinta din 12.12.2013