Dosar 33177/212/2013 din 06.12.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ART.87 AL. 1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 33177/212/2013
Data dosar:
06.12.2013
Instanta:
Judecătoria Constanța
Departament:
SECTIA PENALA
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ART.87 AL. 1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.01.2014 la ora 08:30

    Complet: Pamânări/incidente 2
  • Soluţionare

    HOT. 30.01.2014 În baza art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 3201 alin.7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpata MORÎN ISABELA GABRIELA la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare, aplicată prin prezenta pentru inculpată, pe o durată, reprezentând termen de încercare, de 3 ani şi 10 luni, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conf. art. 82 alin. 3 Cod penal. În baza art. 359 alin.1 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 359 alin. 2 Cod procedură penală, dispune emiterea unei comunicări scrise către condamnată, prin care i se atrage atenţia asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatei pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi de art. 64 alin. 1 lit. b Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a închisorii. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpata la plata sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză. În baza art. 189 c.p.p., dispune avansarea onorariului avocatului din oficiu, Pantilie Georgiana, în cuantum de 200 lei, din fondurile Ministerului Justiţiei, în favoarea Baroului Constanţa. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.01.2014.

    Hotarare 115/2014 din 30.01.2014
  • Sedinta din data de 23.01.2014 la ora 08:30

    Complet: Pamânări/incidente 2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 30.01.2014

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.01.2014
  • Sedinta din data de 10.01.2014 la ora 08:30

    Complet: P2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 23.01.2014

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD