G******** M***** M******
InculpatÎn baza art. 139 al 1 C.pr.pen. înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul G******** M***** M******, în prezent deţinut în Arestul IPJ Braşov în baza mandatului de arestare preventivă nr.165/19.11.2013 emis de Judecătoria Braşov, cu măsura prevăzută de art. 145/1 Cpp, constând în obligarea de a nu părăsi ţara decât cu acordul instanţei de judecată. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliţie, respectiv Secţia 3 Poliţie Braşov, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; e) să nu se apropie de partea vătămată Bortişcă Beatrice, de martorii Păilă Ionuţ Răzvan, Crişman Adrian, Băicuş Larisa, Schifineţ Ioana, Soare Valention, Stoian George Rareş, Cozma Marius Mihai. În baza art. 145/1 rap. la art.145 alin 2/1 C.pr.pen, o copie a încheierii se comunică inculpatului, organului de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de el măsura arestării preventive. După rămânerea definitivă a prezentei încheieri dispune punerea în libertate a inculpatului, daca nu este arestat în altă cauză. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.12.2013, ora 09.45.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 17.12.2013