S********* S*********** D** I********* T***
ReclamantS********* M******** S*****
ReclamantF******* D****
ReclamantS***** G********* "***** I*****
PârâtC******** L**** T****
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia invocată prin întâmpinare. Admite în parte cererea formulată de reclamantul SINDICATUL SALARIAŢILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNT TURDA cu sediul în Turda, str. Dr. I. Raţiu, jud. Cluj în numele membrilor de sindicat S********* M******** S***** şi F******* D**** împotriva pârâţilor ŞCOALA GIMNAZIALĂ AVRAM IANCU TURDA, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TURDA, PRIMARUL MUNICIPIULUI TURDA. Obligă pârâta ŞCOALA GIMNAZIALĂ AVRAM IANCU TURDA să reîncadreze personalul didactic reprezentat de reclamant, cu începere de la 01.01.2010 şi până la 31.12.2010 potrivit prevederilor Legii nr. 221/2008 şi ale Legii – cadru nr. 330/2009 şi apoi până la 13.05.2011 respectiv până la intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2011. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească membrilor de sindicat reprezentaţi diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite prin aplicarea Legii nr. 221/2008 şi a Legii – cadru nr. 330/2009 pe perioada anterior menţionată.. Obligă pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TURDA, PRIMARUL MUNICIPIULUI TURDA la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale obiect al prezentei cauze. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 01.04.2013
Hotarare 5661/2013 din 01.04.2013