S********* I************* P************* T******** I* N***** Ş* P******** F******
ReclamantG******** D* C**** C* P****** P******** N***
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Teleorman , în numele şi pentru membrul său de sindicat Stîrcu Florina , împotriva pârâtului Grădiniţa de Copii cu Program Prelungit nr. 5 Zimnicea. Obligă pârâtul ,să reîncadreze pe reclamantă , începând cu data de 12 08 2010. cu respectarea dispoziţiilor OUG nr. 1/2010 , a art. 30 din Legea nr. 330/2009 , în sensul de a li se calcula salariul, cu luarea în calcul şi aplicarea Legii nr. 221/2008, astfel încât la 31.12.2009, valoarea coeficientului de multiplicare să fie 400, 0, şi, începând cu data de 01. 01. 2011, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.284/2010 şi Legii nr. 285/2010, luând în considerare şi dispoziţiile Legii nr. 221/2008. Obligă pârâtul, să plătească reclamantei, diferenţa dintre salariul cuvenit şi neacordat şi cel efectiv încasat , pentru perioada12 08 2010. -31.12.2010, ce rezultă din reîncadrarea reclamantei la data de 12.08.2010, ca urmare a neaplicării dispoziţiilor Legii 221/2008 şi a Legii nr. 330/2009, sumă ce va fi actualizată cu coeficientul indicelui de inflaţie la data plăţii efective şi diferenţa dintre salariul cuvenit şi neacordat şi cel efectiv încasat din neaplicarea Legii nr. 221/2008, Legii nr.284/2010 şi Legii nr. 285/2010 , începând cu data de 01. 01. 2011. până la 13.05.2011, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii. Constată prescrisă acţiunea reclamantei pentru perioada 01.01. 2010/12. 08. 2010. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 05. 11.2013.
Hotarare 2822/2013 din 05.11.2013