P****** A*****
InculpatS**** B***** A********
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** T********
Parte civilăAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale.
Incheiere indreptare eroare materiala din 22.04.2015În baza art. 184 al. 2 şi al. 4 C.pen din 1969, cu aplic.art. 5 C.pen. şi cu aplicarea art. 375 C.p.p. raportat la art. 396 al. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul P.A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. şi art. 375 C.p.p. raportat la art. 396 al. 10 C.p.p. condamnă pe acelaşi inculpat P.A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge. În baza art. 33 lit.a şi art.34 al.1 lit.b C.pen din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen. contopeşte pedepsele de 1 an închisoare şi de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicate în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit b) Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. În baza art. 81 din C.pen din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În baza art.82 din C.pen din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., stabileşte în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 3 ani şi 6 luni închisoare, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 404 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C.pen din 1969, în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În baza art.19, art.25, art.86 şi art.397 alin.1 C.proc.pen., raportat la art. 1357 şi urm. din C.civ., admite in parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.B.A. şi în temeiul art. 397 alin.1, art. 86 C.proc.pen, rap.la art. 49 alin.1 şi art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995 obligă partea responsabilă civilmente SC Asigurare Reasigurare Astra SA, cu sediul în Bucureşti, în limitele contractului de asigurare, la plata către partea civilă a sumei de 51.770 lei cu titlu de daune materiale, precum şi a sumei de 30.000 euro reprezentând daune morale sau echivalent în lei la data plăţii, precum şi a dobânzilor legale la aceste sume, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe până la data plăţii efective. În baza art.19, art.25, art.86 şi art.397 alin.1 C.proc.pen., raportat la art. 1357 C.civ. admite acţiunea civilă formulată de S******* C***** J******* D* U****** T********, şi în temeiul art. 397 alin.1, art. 86 C.proc.pen rap.la art.50 alin.1, art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995, cu ref. la art. 313 alin.1 din Legea 95/2006 obligă partea responsabilă civilmente SC Asigurare Reasigurare Astra SA la plata către această parte civilă a sumei de 3.007,68 lei. În baza art. 276 a.1 şi al. 2 C.proc.pen. raportat la art. 26 al.1 lit.d din Ordinul C.S.A. nr.14/2011 obligă asigurătorul SC. Euroins România Asigurare-Reasigurare SA la plata sumei de 7.700 lei reprezentând onorarii apărător ales, către partea civilă S.B.A. şi la plata sumei de 2.000 lei reprezentând contravaloare expertiză, cu privire la capacitatea de muncă, către aceeaşi parte civilă. În baza art. 4 şi 7 alin. 1 din Legea 76/2008, dispune prelevarea, de la inculpatul P.A., de probe biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art.274 alin.1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 19.12.2014.
Hotarare 4371/2014 din 19.12.2014AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 19.12.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntariiACORDĂ TERMEN LA DATA DE 10.12.2014.
Incheiere de sedinta din 26.11.2014ACORDĂ TERMEN LA DATA DE 26.11.2014.
Incheiere de sedinta din 29.10.2014Pune în vedere apărătorului părţii civile să depună la dosar dovada achitării taxei de expertiză, în vederea comunicării către Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Bucureşti. Dispune comunicarea dovezii achitării taxei de expertiză, către Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Bucureşti cu solicitarea de a preciza termenul de efectuare a expertizei. Amână judecarea cauzei la data de 29.10.2014, C2P, sala 278, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 01.10.2014.
Incheiere de sedinta din 01.10.2014Încuviinţează proba cu privire la efectuarea expertizei privind reducerea capacităţii de muncă şi deplasare. Efectuarea unei adrese către Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Bucureşti pentru a se stabili dacă raportat la leziunile constatate, părţii civile i s-a redus/i-a fost afectată capacitatea de muncă urmare a accidentului suferit, iar în cazul unui răspuns afirmativ pe ce perioadă. Amână judecarea cauzei la data de 01.10.2014, C2P, sala 278, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 03.09.2014.
Incheiere de sedinta din 03.09.2014Citarea următorilor doi martori încuviinţaţi pe latură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 03.09.2014, C2P, sala 278, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 18.06.2014.
Incheiere de sedinta din 18.06.2014Admite proba cu expertiza medicală solicitată de apărătorul ales al părţii civile, pe care o consideră utilă cauzei şi va dispune efectuarea unei noi expertize medico legale prin care, în baza actelor medicale şi în urma examinării medicale a părţii vătămate să se stabilească numărul total de îngrijiri medicale pentru partea vătămată S.B.A., urmare a accidentului rutier din data de 01.04.2012 şi dacă în urma accidentului rutier a survenit una din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestuia, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, un prejudiciu estetic şi dacă a fost afectată capacitatea de deplasare sau de muncă, iar în caz afirmativ, pe ce perioadă. Constată necesara acorda un nou termen de judecată în vederea emiterii unei adrese către IML Timişoara pentru a efectua expertiza ce va fi încuviinţată, menţionându-se în adresă că raportul medio-legal de primă expertiză, de către dr. Gavriliţă Mircea şi solicitându-se ca acesta să nu mai participe la efectuarea expertizei. Pune în vedere părţii vătămate să achite contravaloarea expertizei Admite proba testimonială solicitată de apărătorul ales al părţilor civile cu martorii şi dispune citarea primilor doi martori pentru termenul următor. Amână judecarea cauzei la data de 18.06.2014, C2P, sala 278, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 07.05.2014.
Incheiere de sedinta din 07.05.2014În temeiul art. 346 alin. 2 CPP constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4557/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul P.A., trimis în judecată cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 OUG 195/2002 republicată, ?i vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2 ?i 4 Cp, cu aplic. art. 33 lit. a Cp., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, precum şi începerea judecăţii în cauză. Stabileşte termen la data de 07.05.2014, ora 09:00, sala 278, C2P, pentru când: - se citează inculpatul - se citează păr?ile civile, precum ?i asigurătorul Comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 14.03.2014.
Incheiere camera preliminara din 14.03.2014În temeiul art. 6 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010, trimite cauza judecătorului de cameră preliminară, pentru a proceda potrivit dispoziţiilor art. 342 - 348 C.p.p. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.02.2014.
Incheiere de sedinta din 12.02.2014Citarea inculpatului şi revenirea cu adresă la Baroul Timiş în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpat şi pentru a ne comunica motivul pentru care nu a eliberat o delegaţie şi nu a numit un apărător din oficiu la solicitarea anterioară a instanţei. Amână judecarea cauzei la data de 12.02.2014, C2P, sala 278, pentru când se citează asigurătorul SC Asigurare Reasigurare Astra SA, în vederea îndeplinirii procedurii de citare. Pronunţată în şedinţa publică din 15.01.2014.
Incheiere de sedinta din 15.01.2014