H**** M*********** a***** M******* M******
ReclamantS*** " N*** A******* S**
PârâtAdmite în parte acţiunea în pretenţii băneşti formulată de reclamantul Harcu Maricel în contradictoriu cu pârâta S.C.NOVA APASERV SA Botoşani. Obligă pârâta să plătească reclamantului: -diferenţele salariale dintre salariul cuvenit integral pentru funcţia de muncitor calificat-instalator apă-canal şi cel efectiv plătit în perioada 1.11.2010-30.04.2011; -diferenţele salariale dintre salariul negociat prin contractul individual de muncă şi cel efectiv plătit în perioada 1.05.2011-30.11.2012; -actualizarea în funcţie de indicii de inflaţie a sumelor dispuse a fi plătite prin prezenta hotărâre de la data scadenţei până la data plăţii efective; -500 lei reprezentând cheltuieli de judecată; Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite pentru 8 zile de concediu fără plată efectuat în lunile noiembrie şi decembrie 2011. Executorie de drept. Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea şi motivele de apel urmând a fi depuse sub sancţiunea nulităţii la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică din 26.02.2014.
Hotarare 290/2014 din 26.02.2014Amână judecata cauzei la 26.02.2014, pentru a se face adresă la pârâtă. Pronunţată în şedinţa publică din 12.02.2014.
Incheiere de sedinta din 12.02.2014Amână judecata cauzei la 12.02.2014, pentru studiul înscrisurilor depuse la acest termen. Pronunţată în şedinţa publicădin 28.01.2014.
Incheiere de sedinta din 28.01.2014Amână judecata cauzei la 28.01.2014, se va face adresă la pârâtă. Părţile primesc termen în cunoştinţă.Pronunţată în şedinţa publică din 15.01.2014.
Incheiere de sedinta din 15.01.2014