M*** M****
ReclamantG***** M*****
PârâtM*** V*****
PârâtR****** C*******
PârâtP**** O*******
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei OCPI Bacău, invocată din oficiu. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei BNP Stoica Niculina, invocată de aceasta. Respinge cererea, astfel cum a fost completată şi precizată, formulată în contradictoriu cu pârâţii OCPI Bacău şi BNP Stoica Niculina, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Respinge cererea, astfel cum a fost completată şi precizată, formulată în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi, ca neîntemeiată. Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.01.2014.
Hotarare 644/2014 din 31.01.2014Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 31.01.2014. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.01.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2014Pentru ca părţile să formuleze concluzii asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău, invocată din oficiu, având în vedere probatoriul solicitat de reclamant şi pentru a se emite adrese către BNP Stoica Niculina din Bacău şi Primăria com. Filipeni, jud. Bacău,amână judecarea cauzei la data de 29.01.2014 ora 9 C 15.
Incheiere de sedinta din 11.12.2013Faţă de precizările reclamantului privind introducerea în cauză în calitate de pârât a moştenitorului defunctului M*** V*****, indicat de reclamant, amână judecarea cauzei la data de 11.12.2013 ora 9 C 15.
Incheiere de sedinta din 13.11.2013Pentru a se emite adresă reclamantului, cu menţiunea de a preciza dacă fratele său decedat M*** V***** are moştenitori, în caz afirmativ să le indice numele, să le depună actele de stare civilă şi să indice dacă solicită să fie chemaţi în judecată în prezentul dosar, în caz afirmativ să indice adresele acestora, să precizeze dacă solicită nulitatea certificatului de atestare drept de proprietate 134/22.01.2010, ce construcţii solicită să se împartă din nou şi să depună acte de stare civilă (certificat de naştere, certificat de căsătorie în măsura în care deţine pentru G***** M*****), sub sancţiunea suspendării cauzei prev. de art. 155 indice 1 C.p.c., pentru a se comunica reclamantului întâmpinarea formulată de BNP Stoica Niculina din Bacău, în care s-a invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa urmează a amâna cauza la data de 13.11.2013 ora 9 C 15.
Incheiere de sedinta din 09.10.2013Având în vedere lipsa de procedură, amână judecarea cauzei la data de 09.10.2013 ora 9 C 15.
Incheiere de sedinta din 11.09.2013