P******** D* P* L**** J********** C******
RecurentC***** G******
Intimat InculpatC***** M******
Intimat Parte civilăB****** C******
Intimat Parte civilăAdmite recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina împotriva sentinţei penale nr.242/21.06.2013 a Judecătoriei Câmpina. Casează în parte sentinţa atacată şi în consecinţă: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în pedepsele componente. Majorează pedeapsa aplicată inculpatului C***** G****** pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.1 şi 2 lit.c C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. şi art.320/1 C.pr.pen., fapte din 23.09.2011 şi 28.09.2011, de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare. În baza art.36 C.pen., contopeşte această pedeapsă cu cele trei pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr.588/2011 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, definitivă prin decizia penală nr.226/2012 pronunţată de Curtea6 de Apel Ploieşti, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 6 ani închisoare. Deduce din durata pedepsei perioada executată de la data de 05.10.2011 până la data de 23.11.2011 şi de la data de 27.02.2012 la zi. Dispune confiscarea de la inculpatul C***** G****** a sumei de 955 lei, dobândită prin săvârşirea infracţiunii şi nerestituită persoanei vătămate SC Finanţare Europeană SRL. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C***** G****** împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă recurentul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 august 2013.
Hotarare 1100/2013 din 21.08.2013