I*** S*****
InculpatS********* C***** D* A****** T**** & T****
Parte civilăS********* C***** D* A****** F***** & P********
Parte civilăS* S** L******** S**
Parte responsabilă civilmenteS* S** L******** S** P*** L********* J******* D********* & C* S***
Parte responsabilă civilmenteI. În baza art.90 alin.1 lit.b din Legea nr.84/1994 privind mărcile şi indicaţiile geografice, cu reţinerea art.5 C.pen. 2009 condamnă pe inculpatul IBIŞ SERCIN la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b C.pen. 1969. În baza art.81 C.pen. 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni calculat conform art.82 alin.1 C.pen. 1969. În baza art.71 alin.5 C.pen. 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi pedepsele accesorii. În baza art.404 alin.2 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 şi 84 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare, respectiv în cazul neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin prezenta până la expirarea termenului de încercare. În baza art.118 alin.1 lit.f C.pen. 1969 raportat la art.90 alin.3 din Legea nr.84/1994 confiscă bunurile ridicate conform dovezii de primire seria AAA nr.03589 şi aflate la camera corpuri delicte a I.P.J. Constanţa, respectiv: - Bluze, diferite culori, inscripţie „POLOSPORT” – 98 buc; - Tricouri, diferite culori, inscripţie „GUCCI” – 30 buc; - Bluze, diferite culori, inscripţie „LEVI’S – 10 buc; - Costume sport, diferite culori, „CLIMA 365+F50” – 25 buc; - Pulover, tip vestă, diferite culori „LACOSTE” – 7 buc; - Pantaloni sport, inscripţionaţi „Abercrombie & Fitch” – 4 buc; - Bluze, diferite culori, inscripţionate „Abercrombie & Fitch” – 4 buc; - Pantaloni Sport, inscripţionaţi „Clima” – 3 buc; - Bluze, diferite culori, inscripţionate „Tommy Hilfiger” – 2 buc; - Pantaloni sport 3, diferite culori, inscripţionaţi „Abercrombie & Fitch” – 2 buc; - Geci, diferite culori, „Dolce & Gabbana” – 2 buc; - Geacă, culoare albastră „PUMA”; - Costume sport, diferite culori, prevăzute cu dungi paralele, semn figurativ „ADIDAS”, inscripţionate „LUTTUS” – 2 buc; - Pantaloni tip denim, inscripţionaţi „POLO” – 1 buc; - Pantaloni tip denim, inscripţionaţi „STRAUSS & CO” – 1 buc; - Pantaloni tip denim, inscripţionaţi „DIESEL” – 1 buc; - Pantaloni tip denim, inscripţionaţi „Dolce & Gabbana” – 2 buc; - Pantaloni tip denim, inscripţionaţi „Abercrombie & Fitch” – 1 buc; II. În baza art.397 alin.1 raportat la art.25 alin.1 coroborat cu art.998 şi 999 C.civ. 1864 şi art.1000 alin.3 C.civ. 1864 admite în parte acţiunile civile exercitate de PUMA AG Dassler Sport, The Polo/Lauren Company L.p., LACOSTE SA, Levi Strauss & Co, Abercrombie &Fitch Europe SA, toate reprezentate legal în Românie de S.C.A. TURCU & TURCU. Obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S* S** L******** S** – prin lichidator judiciar DĂSCĂLESCU & CO SPRL, la plata către partea civilă PUMA AG Dassler Sport reprezentată de S.C.A. TURCU & TURCU a sumei de 200 de euro la cursul B.N.R. din ziua plăţii cu titlu de daune morale. Obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă The Polo/Lauren Company L.p. reprezentată de S.C.A. TURCU & TURCU a sumei de 3.500 de euro la cursul B.N.R. din ziua plăţii cu titlu de daune morale. Obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă LACOSTE SA reprezentată de S.C.A. TURCU & TURCU la plata sumei de 700 de euro la cursul B.N.R. din ziua plăţii cu titlu de daune morale. Obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă Levi Strauss & Co reprezentată de S.C.A. TURCU & TURCU a sumei de 500 de euro la cursul B.N.R. din ziua plăţii cu titlu de daune morale. Obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă Abercrombie &Fitch Europe SA a sumei de 700 de euro la cursul B.N.R. din ziua plăţii cu titlu de daune morale. Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată de S.C.A. FRISCH & PARTENERS, reprezentantul legal în România a titularilor mărcilor înregistrate GUCCI, ADIDAS şi CLIMA. Ia act că persoanele vătămate TOMMY HILFIGER, DOLCE & GABBANA şi DIESEL, toate reprezentate legal în Românie de S.C.A. TURCU & TURCU, nu s-au constituit părţi civile. III. În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 şi 3 C.proc.pen. obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către stat a sumei de 1.300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (700 de lei din cursul urmăririi penale şi 600 de lei din faza de judecată). Cu drept de appel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.02.2015.
Hotarare 123/2015 din 06.02.2015stabileste termen pentru deliberare si pronunţare - data de 06.02.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2015in vederea depunerii de inscrisuri in circumstantiere - amână cauza la data de 29.01.2015.
Incheiere de sedinta din 04.12.2014faţă de lipsa de procedură cu partea responsabilă civilmente - amână cauza la data de 04.12.2014.
Incheiere de sedinta din 30.10.2014faţă de lipsa inculpatului - amână cauza la data de 30.10.2014.
Incheiere de sedinta din 18.09.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată competenţa, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 195/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa privind pe inculpatul Ibiş Sercin, trimis in judecată in stare de libertate, pentru infracţiunea art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Ibiş Sercin. Stabileşte termen de judecată la data de 18.09.2014 complet P6 ora 8,30 pentru când se citează părţile. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 15.05.2014.
Incheiere camera preliminara din 15.05.2014În baza art. 6 alin. 2 din Legea 255/2013 şi art. 342 C.pr.pen, se va trimite cauza Judecătorului de Cameră Preliminară, acordându-se termen de Cameră Preliminară, 25 de zile de la primirea, comunicarea inscrisurilor către inculpat şi 3 zile de la inştiinţare, termen până la care se pot formula cereri sau exceptii
Incheiere de sedinta din 20.03.2014amâna cauza la data de 20 martie 2014 - in vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpat.
Incheiere de sedinta din 16.01.2014