S** T********
ReclamantŞ***** G********* S********
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Teleorman şi însuşită de reclamantul membru de sindicat GHENCEA SANDA , împotriva pârâtei Ş***** G********* S********. Obligă pârâta Ş***** G********* S******** să reîncadreze pe reclamantă, începând cu data de 01.09.2010 cu respectarea dispoziţiilor OUG nr. 1/2010 , a art. 30 din Legea nr. 330/2009 , în sensul de a i se calcula salariul, cu luarea în calcul şi aplicarea Legii nr. 221/2008, astfel încât la 31.12.2009, valoarea coeficientului de multiplicare să fie 400, 00. Obligă pârâta Ş***** G********* S******** să reîncadreze pe reclamantă, începând cu data de 01.01.2011, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.284/2010 şi Legii nr. 285/2010, luând în considerare şi dispoziţiile Legii nr. 221/2008. Obligă pârâta Ş***** G********* S******** să plătească reclamantei, diferenţa dintre salariul cuvenit şi neacordat şi cel efectiv încasat , pentru perioada 01.09.2010-31.12.2010, ce rezultă din reîncadrarea sa la data de 01.01.2010, ca urmare a neaplicării dispoziţiilor Legii 221/2008 şi a Legii nr. 330/2009, sumă ce va fi actualizată cu coeficientul indicelui de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta Ş***** G********* S******** să plătească reclamantei, diferenţa dintre salariul cuvenit şi neacordat şi cel efectiv încasat din neaplicarea Legii nr. 221/2008, Legii nr.284/2010 şi Legii nr. 285/2010 , începând cu data de 01.01.2011 până la 13.05.2011, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 31.10.2013.
Hotarare 2723/2013 din 31.10.2013