N***** T*****
InculpatL*** V*****
Parte vătămatăG******* V*****
Parte vătămatăŞ******** C****** E******
Parte vătămatăÎn baza art.208 al.1-art.209 al.1 lit.g,i C.pen. cu apl. art.41 al.2 C.pen. raportat la art.320 ind.1 al.7 C.pr.pen. condamnă inculpatul N***** T*****, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza II, lit.b C.pen. în condiţiile prev. de art. 71 C.pen. În baza art. 86 ind.1 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului N***** T***** pe durata termenului de încercare de 5 ani, fixat conf. art. 86 ind.2 C.pen, care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Încredinţează supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui. Conform art. 86 ind.3 al.1 C.pen. obligă inculpatul N***** T***** ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui la datele fixate; - să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 ind.4 C.pen. privind condiţiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 al.5 dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale. În baza art. 88 al.1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului N***** T*****, durata reţinerii şi arestării preventive a acestuia de la data de 18.04.2013 până la data punerii efective în libertate. În baza art.350 al.3 lit.b C.pr.pen. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului N***** T*****, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. nr. 26/U din 19.04.2013, emis de judecător Vezeteu Cornelia prin încheierea nr. 16/19.04.2013 a Judecătoriei Vaslui în dosarul nr. 2939/333/2013, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art.14 şi 346 C.pr.pen. constată că părţile vătămate Ş******** C****** E******, nu s-a constituit parte civilă în cauză, respinge acţiunea civilă formulată de partea vătămată G******* V*****, constatând bunurile recuperate şi admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea vătămată, constituită parte civilă, L*** V*****, şi obligă inculpatul N***** T***** la plata către aceasta a sumei de 300 lei, respingând restul pretenţiilor ca neîntemeiate. În baza art.191 C.pr.pen. obligă inculpatul N***** T***** la plata către stat a sumei de 750 lei-cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Suma de 400 lei-onorarii avocaţi oficiu( av. Alexandru Violeta-deleg. nr.610/19.04.2013-U.P. şi av. Zăpodeanu Elena-deleg. nr. 998/25.06.2012), va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.08.2013
Hotarare 1029/2013 din 12.08.2013Amână pronunţarea la 12.08.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.08.2013amână cauza la 8.08.2013 pentru când se va repeta procedura de citare cu partea vătămată S.C.E. În baza art. 3002 Cod de procedură penală raportat la art.160b Cod de procedură penală, constată că în mod legal şi temeinic a fost luată şi menţinută măsura arestării preventive a inculpatului N***** T*****, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 al.1-art.209 al.1 lit.g,i C.pen. cu apl. art.41 al.2 Cod penal, arestat preventiv prin încheierea de şedinţă nr. 16 din 19.04.2013 pronunţată de judecător Vezeteu Cornelia din cadrul Judecătoriei Vaslui, baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 26/U/19.04.2013, în prezent inculpatul fiind deţinut în Penitenciarul Iaşi. În baza art. 3002 Cod de procedură penală raportat la art. 160b alin. 1 şi 3 Cod de procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului N***** T*****. Legalitatea şi temeinicia măsurii preventive urmează a fi verificată în cursul judecăţii, periodic, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 160b al. 1 Cod de procedură penală. Măsura se va comunica administraţiei locului de detenţie – Penitenciarul Iaşi, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţa inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru reprezentantul Ministerului Public şi de la comunicare pentru inculpat cu privire la menţinerea măsurii arestării preventive. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 4 iulie 2013, ora 12,00.
Incheiere de sedinta din 04.07.2013Amână cauza la 04.07.2013 -lipsă procedură cu parţile vătămate.
Incheiere de sedinta din 27.06.2013În baza art. 3001 alin. 1 Cod de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului N***** T*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art.208 al.1, art.209 al.1 lit. g, i C.p. cu aplicarea art.41 al.2 C.p, arestat preventiv prin Încheierea de şedinţă nr. 16 din data de 19.04.2013 pronunţată de către judecător Vezeteu Cornelia din cadrul Judecătoriei Vaslui în dosarul nr. 3415/333/2013 (dosar urmărire penală nr. 1543/P/2013), în baza căreia a fost emis Mandatul de Arestare Preventivă nr. 26/U din 19.04.2013, în prezent inculpatul fiind încarcerat în Arestul I.P.J. Vaslui. În baza art. 160 alin. 2 Cod de procedură penală şi art. 3001 alin. 3 Cod de procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului N***** T*****. Legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului N***** T*****, urmează a fi verificată periodic, în cursul judecăţii, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 160b alin. 1 Cod de procedură penală. Măsura se va comunica administraţiei locului de detenţie, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţa inculpatului. Respinge cererea formulată de inculpatul N***** T*****, prin apărător, de luare faţă de acesta a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, ca neîntemeiată. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.05.2013, ora 10,15.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 15.05.2013