S****** I**
InculpatDispune înlăturarea omisiunii vădite din dispozitivul sentinţei penale nr. 2079/15.11.2013, pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 3424/231/2013, în sensul că în paragrafele III şi IV se vor menţiona următoarele: ,,În baza art. 85 C.pen. anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 330/20.02.2013 a Judecătoriei Focşani, pedeapsă pe care o descontopeşte în pedepsele componente de 6 luni închisoare, 2 ani închisoare şi 1000 lei amendă penală.” ,,În baza art. 33 lit. a C.pen. şi art. 34 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele de 1 an şi 4 luni închisoare, 6 luni închisoare, 2 ani închisoare şi 1000 de lei amendă penală în pedeapsa mai grea de 2 ani închisoare ce urmează să o execute inculpatul.” Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 27.11.2013.
Incheiere indreptare eroare materiala din 27.11.2013Condamnă pe inculpatul S****** I** pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 la 1 an şi 4 luni închisoare. Constată că infracţiunea pentru care i s-a aplicat inculpatului pedeapsa de mai sus este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatului i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 330/20.02.2013 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin decizia penală nr. 685/25.04.2013 a Curţii de Apel Galaţi. În baza art. 85 C.pen. anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 330/20.02.2013 a Judecătoriei Focşani, pedeapsă pe care o descontopeşte în pedepsele componente de 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a C.pen. şi art. 34 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele de 1 an şi 4 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare în pedeapsa mai grea de 2 ani închisoare ce urmează să o execute inculpatul. Interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a ip. a II-a şi lit. b C.pen. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. Obligă inculpatul la 600 de lei cheltuieli judiciare către stat (din care 200 de lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Flenchea Mioara, cu delegaţia nr. 814/10.04.2013 emisă de Baroul Vrancea). Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.11.2013.
Hotarare 2079/2013 din 15.11.2013Amână pronunţarea la data de 15.11.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.11.2013Amână pronunţarea la data de 08.11.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2013Termen de judecată acordat la data de 01.11.2013 având în vedere lipsa martorului Baciu Daniela.
Incheiere de sedinta din 04.10.2013Termen de judecată acordat la data de 04.10.2013 având în vedere lipsa martorilor.
Incheiere de sedinta din 06.09.2013Termen de judecată acordat la data de 06.09.2013 pentru a se cita martorii din acte.
Incheiere de sedinta din 21.06.2013Termen de judecată acordat la data de 21.06.2013 având in vedere lipsa inculpatului şi a martorilor din acte şi pentru a se ataşa la dosarul cauzei sentinţa penală nr. 330/2013.
Incheiere de sedinta din 24.05.2013Termen de judecată acordat la data de 24.05.2013 având in vedere lipsa inculpatului Stănică Ion şi pentru a se cita martorii.
Incheiere de sedinta din 26.04.2013