R************ R****
InculpatO**** A*****
Parte civilăS******* U********** D* U****** B********
Parte civilăS******* J******* D* U****** B*****
Parte civilăS******** J******* D* A******** B*****
Parte civilăÎn baza art. 183 C.p. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.p., art. 76 alin. (1) lit. „c” C.p. şi art. 3201 C.p.p. - condamnă pe inculpatul R************ R**** la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, împotriva victimei Oprea Viorel, faptă săvârşită la data de 18.08.2013. În baza art. 71 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. „a” teza a II – a şi lit. „b”, C.pen. şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 861 C.pen. şi art. 71 alin. (5) C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit potrivit dispoziţiilor art. 862 C.pen. În baza art. 863 alin. (1) C.pen. inculpatul R************ R**** trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Brăila; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi a consecinţelor ce decurg din aceasta. În baza art. 88 C.pen. din pedeapsa principală de 3 ani închisoare deduce durata reţinerii şi durata arestării preventive din data de 26.08.2013 la zi. În baza art. 350 alin. (3) lit. „b” C.pr.pen. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului R************ R**** de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 26 din 27.08.2013 emis de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 2536/113/2013, dacă nu este arestat în altă cauză sau în executarea altor pedepse. În baza art. 7 în referire la art. 4 alin. (1) lit. „b” din Legea nr. 76/2008 – privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul R************ R**** în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 14 C.pr.pen. şi art. 346 C.pr.pen. în referire la art. 1349, art. 1357 Cod civil şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, admite pretenţiile civile formulate în cauză, după cum urmează: Obligă inculpatul R************ R**** să plătească despăgubiri civile astfel: 1.- părţii civile O**** A***** suma de 10.000 lei, din care suma de 5.000 lei reprezintă despăgubiri pentru daune materiale, respectiv cheltuielile făcute cu înmormântarea victimei Oprea Viorel şi pomenirile făcute potrivit tradiţiei creştin-ortodoxe şi suma de 5.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale. 2.- părţii civile Oprea Luca suma de 100.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale. 3.- părţii civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila suma de 1054,34 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă şi transport sanitar oferite victimei Oprea Viorel la data de 18.08.2013. 4.- părţii civile S******* J******* D* U****** B***** suma de 317,05 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale de urgenţă de care a beneficiat victima Oprea Viorel la data de 18.08.2013. 5.- părţii civile S******* U********** D* U****** B******** suma de 19.777,96 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare cu victima Oprea Viorel internat în Secţia de Neurochirurgie II la data de 19.08.2013 (F.O. nr. 87051) şi în Secţia ATI în perioada 19.08.2013 – 24.08.2013 (F.O. nr. 87051). În baza art. 189-191 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 400 lei reprezintă onorariile avocaţilor din oficiu către. Cheltuielile judiciare în suma de 115,75 lei privind plata interpretul de limbaj mimico-gestual rămân în sarcina statului. Dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei a următoarelor sume de bani: - suma de 400 lei reprezentând onorariile avocaţilor din oficiu către Baroul Brăila [suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu dosar urmărire penală către avocat Chirnogeanu Felicia conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2603 din 26.08.2013 emisă de Baroul Brăila şi suma de 200 lei reprezentând onorariu avocatului din oficiu dosar instanţă către avocat Roşioru Cristian conform delegaţiei nr. 3449 din 08.11.2013 emisă de Baroul Brăila]. - suma de 115,75 lei reprezentând tariful pentru 5 ore de muncă desfăşurată de interpretul de limbaj mimico-gestual autorizat Apetroe Gianina, către Asociaţia Naţională a Surzilor din România – Filiala Brăila, Cod fiscal (CUI): 22639510, cont: RO23RNCB0048094297300001 deschis la B.C.R. Sucursala Brăila. Cu apel.
Hotarare 163/2013 din 13.12.2013Amână pronunţarea cauzei la data de 13.12.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2013În baza art. 300/1 alin. (1) şi (3) C.pr.pen. menţine starea de arest preventiv a inculpatului Raşcu Berescu Remus. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 11.11.2013