C***** D******* R****** S**
CreditorA** C*** M*** S**
DebitorAdmite excepţia perimării, invocată din oficiu. Constată perimată cererea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, care se depune la Judecătoria sectorului 3 Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03.03.2017.
Hotarare 2628/2017 din 03.03.2017În temeiul art. 36 din Lg. nr. 85/2006 dispune suspendarea judecării cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.11.2013.
Incheiere suspendare din 29.11.2013Constatând lipsa de procedură cu debitoarea, în baza art. 153 NCPC potrivit cărora instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii, va dispune citarea debitoarei la sediul ce rezultă din relaţiile furnizate de ONRC
Incheiere de sedinta din 01.11.2013Constatând lipsa de procedură cu debitoarea, în baza art. 153 NCPC potrivit cărora instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii, va pune în vedere creditoarei, sub sancţiunea suspendării cauzei conform art. 242 NCPC să indice sediul debitoarei
Incheiere de sedinta din 04.10.2013