I******** F*****
Apelant InculpatO******** P**** C****
Intimat Parte civilăR*** D***** B*****
Intimat Parte civilăP**** A*****
Intimat Parte civilăAdmite apelul inculpatului Ioviţoniu Florin (cu d.p.) împotriva sentinţei penale nr. 91/9.07.2013 a Tribunalului Mureş. Desfiinţează parţial hotărârea atacată şi în rejudecare: În baza art. 861 Cod procedură penală dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 9 luni închisoare, aplicată inculpatului Ioviţoniu Florin, pentru un termen de încercare, stabilit conform art. 862 Cod procedură penală, de 7 ani şi 9 luni, supravegherea urmând a fi încredinţată Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş. În temeiul art. 86 indice 3 alin. 1 şi 3 Cod penal, pe durata termenului de încercare menţionat, inculpatul Ioviţoniu Florin va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă; e) să nu frecventeze locuri în care se practică jocuri de noroc; În conformitate cu prevederile art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 86 indice 4 Cod penal. În baza art. 71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale. Constată că inculpatul a despăgubit parţial pe partea civilă Ormenişan Pavel Călin, restul despăgubirilor la care urmează să fie obligat inculpatul către partea civilă menţionată fiind de 11.360 lei, conform tranzacţiei judiciare încheiată între aceştia. Menţine restul dispoziţiilor din hotărârea atacată şi care nu contravin prezentei. Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada arestului preventiv cuprinsă în intervalul 09.07.2013 – 28.08.2013. Menţine măsura preventivă a obligării inculpatului Ioviţoniu Florin de a nu părăsi localitatea Tg.Mureş. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi partea civilă Ormenişan Pavel Călin şi de la comunicare cu celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică din 27 septembrie 2013.
Hotarare 37/2013 din 27.09.2013Amână pronunţarea hotărârii la data de 27 septembrie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2013Constată că măsura arestării preventive a fost luată şi menţinută faţă de inculpatul Ioviţoniu Florin până la acest moment al procedurilor cu respectarea dispoziţiilor legale în materie. În conformitate cu art. 139 alin. 1 şi art. 145 alin. 1 C. pr. Pen., înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului Ioviţoniu Florin cu măsura procesual preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea Tg.-Mureş, jud. Mureş, până la soluţionarea definitivă a litigiului. În temeiul art. 145 alin.11 şi alin.12 lit. f C. pr. Pen., pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: 1. să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; 2. să se prezinte la Poliţia mun. Tg.-Mureş, jud. Mureş (organ de poliţie desemnat cu supravegherea), conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de această instituţie sau ori de câte ori este chemat; 3. să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea Curţii de Apel Tg.-Mureş; 4. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; 5. să nu exercite activitatea de funcţionar public. Desemnează Poliţia mun. Tg.-Mureş, jud. Mureş, ca organ de supraveghere a executării obligaţiilor stabilite. În baza art. 145 alin. 22 C. pr. Pen., atrage atenţia inculpatului Ioviţoniu Florin că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii dispuse sau a obligaţiilor fixate, sa va lua faţă de el măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Ioviţoniu Florin, dacă nu este arestat în alte cauze, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.28/10 mai 2013 emis în baza încheierii penale nr. 37/C/10 mai 2013 pronunţate de judecătorul delegat de la Tribunalul Mureş în dosarul nr. 3009/102/2013. Respinge cererea de menţinere a măsurii arestării preventive a inculpatului Ioviţoniu Florin, formulată de reprezentanta Ministerului Public. Dispune comunicarea prezentei încheieri organelor menţionate de art.145 alin. 21 C. pr. Pen. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din 21 august 2013, ora 11.05.
Incheiere de sedinta din 21.08.2013