O***** O***** P*** P*****
ContestatorA*** P*** D******* G******* R******** A F********* P****** G*****
IntimatAdmite cererea formulată de contestatorul ORAŞUL OVIDIU PRIN PRIMAR în contradictoriu cu intimatei ANAF - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI. Dispune anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare (somaţie şi titlu executoriu) al Serviciului Fiscal Orăşenesc Năvodari. Respinge cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, la Judecătoria Constanţa. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.03.2014.
Hotarare 3399/2014 din 26.03.2014Disjunge cap.II al cererii privind anularea amenzii şi înregistrarea sa separată sub un alt număr de dosar, cu indicatul a1, si acorda termen azi 20.03.2014. Dispune -Trimiterea cauzei la Preşedintele Judecătoriei Constanţa, pentru repartizarea cererii către unul din completele specializate de fond funciar ale instanţei. Pe fondul cauzei amână pronunţarea la data de 26.03.2014 C.17 am./incid.in vederea soluţionării capătului principal al cererii. Pronmunţată în şedinţă publică, aszăzi, 20.03.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2014pentru cand se va emite adresa catre contestator, în sensul dispus de instanta.
Incheiere de sedinta din 20.02.2014