G***** L*******
ReclamantU** - O***** B*** S****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta G L, în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Baia Sprie prin Primar. Anulează actul administrativ de respingere cu nr. 915/20.02.2013 emis de pârât. Obligă pe pârât să dispună prin act administrativ reluarea activităţii reclamantei începând cu 1.03.2013. Obligă pe pârât să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public începând cu data de 1.03.2013 până la data de 30.04.2013 inclusiv. Respinge petitul privind acordarea stimulentului de reinserţie. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotarare 4954/2013 din 18.09.2013Amână pronunţarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.09.2013Amână pronunţarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.09.2013Amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2013