Dosar 3472/314/2013 din 16.04.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3472/314/2013
Data dosar:
16.04.2013
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.07.2013 la ora 8:30

    Complet: C3 Old
  • Condamnare

    Condamnă inculpata HÂGHEAC GEORGETA - OLIMPIA, la o pedeapsă de 7 (şapte) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita admisă de lege prevăzută şi sancţionată de art.87 alin.1 OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.3201 Cod procedură penală art.74 alin.1 lit. a Cod penal şi a art.76 alin.1 lit. e Cod penal. Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 Cod penal. În baza art. 81 alin. 1 şi 2 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 Cod penal stabileşte un termen de încercare de 2 ani (doi ani) şi 7 (şapte luni), termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii. Potrivit art. 359 alin. 1 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 189 şi 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpata la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.07.2013.

    Hotarare 429/2013 din 03.07.2013
  • Sedinta din data de 26.06.2013 la ora 8:30

    Complet: C3 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 3 iulie 2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 iunie 2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.06.2013
  • Sedinta din data de 10.06.2013 la ora 8:30

    Complet: C3 Old
  • Amână cauza

    Acordă termenul cerut de apărătorul inculpatei, sens în care, Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 26 iunie 2013, ora 8:30, pentru când inculpata are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2013.

    Incheiere de sedinta din 10.06.2013
  • Sedinta din data de 20.05.2013 la ora 8:30

    Complet: C3 Old
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de d-na av. Goloca Corina-Alina, de acordare a onorariului parţial, sens în care se va înainta din fondurile Ministerului Justiţiei suma de 50 lei conform delegaţiei nr. 13081 din data de 09.05.2013 în contul Baroului Suceava. Acordă termenul cerut de apărătorul inculpatei, sens în care, Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 10 iunie 2013, ora 8:30, pentru când inculpata primeşte termen în cunoştinţă prin apărător, potrivit art. 291 alin.3 ind.2 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2013.

    Incheiere de sedinta din 20.05.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD