S* R*** C********** S**
DebitorP***** T******
CreditorCAMERA DE CONSILIU Admite cererea. În temeiul art. 32 alin. 1 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului S* R*** C********** S**. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura de insolvenţă, Numeşte administrator judiciar provizoriu pe Cabinet Individual de Insolvenţă Naidan Nicolae şi Cabinet Individual de Insolvenţă Ionescu Ramona, care vor îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuţie ce se va stabili ulterior, pe baza activităţii desfăşurate. În temeiul art. 61din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei, precum şi prin publicarea într-un ziar de largă circulaţie. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 15.04.2013. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 29.04.2013. Termenul pentru depunerea eventualele contestaţii este de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar. Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 13.05.2013. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 30.04.2013 ora 1100 la sediul administratorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar. În temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Fixează termen de judecată la data de 15.04.2013. Definitivă. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 04 martie 2013.
Incheiere finala dezinvestire din 04.03.2013