D********* A*** M*******
Apelant CU DOMICILIUL ALES - ReclamantD********* M***** M****
Apelant ReclamantS****** A****
Apelant ReclamantS****** V*****
Apelant ReclamantS*** M****
Intimat PârâtRespinge apelul declarat de apelanta pârâtă Dimitriu Artemisa ca nefondat. Admite apelul declarat de apelanţii-reclamanţi. Schimbă in parte sentinţa civilă apelată în sensul că: Obligă pârâta Dimitriu Artemisa să permită reclamanţilor accesul continuu şi necondiţionat la si prin vestibulul de 3,62 mp şi culoarul de 10,23 mp situate la mansarda imobilului din str. Occidentului, nr. 32, sector 1, Bucureşti. Obligă pârâtele in solidar şi la plata sumei de 260 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate. Obligă apelanta-pârâtă la plata către apelanţii-reclamanţi a sumei de 5,15 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Respinge cererea apelantei-pârâte de obligare a apelan?ilor-reclaman?i la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Ajutorul public judiciar sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru in cuantum de 3682,29 lei rămâne in sarcina statului. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi data de 18.04.2014.
Hotarare 539/2014 din 18.04.2014Amână pronunţarea şl adata de 18.04.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.04.2014Amână pronunţarea la data de 17.04.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.04.2014Amână pronunţarea la data de 11.04.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.04.2014Încuviinţează cererea de ajutor public judiciar. Scuteşte petenta de plata taxei judiciare de timbru in cuantum de 3682,29 lei. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 28.03.2014.
Incheiere de sedinta din 28.03.2014Amână pronunţarea la data de 04.04.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2014Respinge cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire al taxei judiciare de timbru, ca tardiv formulată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.03.2014.
Incheiere de sedinta din 05.03.2014