E***** V*****
InculpatÎn baza art. 386 c.pr.pen. schimbă încadrarea juridică a infracţiunii, din infracţiunea prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 R, pentru care inculpatul E***** V***** a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, în infracţiunea prev. de art. 336 alin. 1 c.pen. cu aplicarea art. 3. În baza art. 336 alin. 1 c.pen., cu aplicarea art. 3 c.pen. şi cu apl. art. 396 alin. 10 c.pr.pen. condamnă inculpatul E***** V***** la pedeapsa de 10 luni închisoare. În baza art. 81 c.pen 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare pe o durată de 2 ani şi 10 luni reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 c.pen. 1969. În baza art. 83 c.pen 1969 atrage atenţia inculpatului că săvârşirea unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de încercare va impune revocarea suspendării condiţionate. În baza art 274 c.pr.pen obligă inculpatul la plata sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat . Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.05.2014
Hotarare 481/2014 din 15.05.2014stabileste termen pentru deliberarea şi pronunţarea asupra hotărârii, data de 15.05.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.05.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 20167/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, privind pe inculpatul E***** V*****, trimis în judecată in stare de libertate, pentru infracţiunea de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul, de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică pur în sânge, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG. 195/2002., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul E***** V*****. Stabileşte termen de judecată 8.05.2014 pentru când se citează inculpatul, se încunoştinţează avocatul, adresă cazier. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 24.03.2014
Incheiere camera preliminara din 24.03.2014În baza art. 6 alin. 2 din Legea 255/2013 şi art. 342 C.pr.pen, se va trimite cauza Judecătorului de Cameră Preliminară, acordându-se termen de Cameră Preliminară la data de 13 martie 2014.
Incheiere de sedinta din 13.02.2014