V***** E**** I****
InculpatV***** E**** I****
InculpatConstată că legea penală mai favorabilă, aplicabilă global conform art.5 din Codul penal şi Deciziei Curţii Constituţionale nr.265/2014, este legea anterioară. În baza art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a din Codul penal din 1969, art.396 alin.10 Cod procedură penală şi art.5 Cod penal. Condamnă inculpatul VASILE ERMIN - IONUŢ, la 4 luni închisoare. În baza art.83 din Codul penal din 1969, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.632 din 19 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr.8897/306/2011 şi dispune executarea în întregime a pedepsei, cumulând-o cu pedeapsa aplicată, de 4 luni închisoare. Inculpatul VASILE ERMIN - IONUŢ execută pedeapsa rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare cu executare. În baza art.71 alin.1 din Codul penal din 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a doua şi lit.b din Codul penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală. Obligă inculpatul la 220 lei cheltuieli judiciare faţă de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 noiembrie 2014.
Hotarare 180/2014 din 28.11.2014Amână pronunţarea la data de 28 noiembrie 2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2014Amână pronunţarea la data de 18 noiembrie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2014Termen 4 noiembrie 2014
Incheiere de sedinta din 07.10.2014Termenb 7 octombrie 2014
Incheiere de sedinta din 09.09.2014TERMEN 9 SEPTEMBRIE 2014
Incheiere de sedinta din 17.06.2014- Reluarea procedurii de citare cu inculpatul pentru termenul de judecată următor atât la ultimul domiciliu cunoscut cât şi la locul de muncă menţionat în caracterizarea trimisă la dosar de inculpat în faza de cercetare penală-fila 6 dosar, respectiv la SC ERMIPREST SRL Rm Vâlcea. -Citarea inculpatului şi cu mandat de aducere. Amâna cauza şi acordă termen la 17 iunie 2014, ora 8,30, completul C1, Sala 1, pentru când se citează inculpatul V***** E**** I****. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 20 mai 2014.
Incheiere de sedinta din 20.05.2014Constată legalitatea sesizării instanţei. Dispune începerea judecăţii cauzei.
Incheiere camera preliminara 62 din 14.04.2014Trimite cauza la judecător de Cameră Preliminară
Incheiere de sedinta din 18.02.2014Termen 18 februarie 2014
Incheiere de sedinta din 28.01.2014Termen 28.01.2014
Incheiere de sedinta din 17.12.2013