Z****** D****
ReclamantU************ S**** H****
PârâtM********* E******** N********
Chemat în garanţieAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Zăgrean Dalia în contradictoriu cu pârâta Universitatea „Spiru Haret”. Obligă pârâta la eliberarea în favoarea reclamantei a diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă, a diplomei de absolvire a cursurilor Departamentului pentru pregătirea personalului didactic, respectiv a modulelor pedagogice, şi a diplomei de competenţă lingvistică. Admite în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea „Spiru Haret” în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Obligă pe chematul în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă pentru reclamantă. Respinge solicitarea pârâtei de aplicare a sancţiunii prevăzute de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum şi de obligare a chematului în garanţie la plata sumei solicitate de reclamantă cu titlu de daune. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 204,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă pe chematul în garanţie la plata în favoarea pârâtei a sumei de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 aprilie 2013.
Hotarare 6645/2013 din 15.04.2013