S********* P****
ReclamantS********* P**** l* S** D***** ş* A********
ReclamantO***** S***** A*******
PârâtD******* S****** A****
PârâtR**** N******** A P********* R*******
PârâtRespinge excepţiile invocate de pârâţi. Respinge acţiunea astfel cum a fost precizată. Ia act că reclamantul a renunţat la cererea privind contravaloarea fondului de regenerare. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 decembrie 2014.
Hotarare 2331/2014 din 19.12.2014Amână pronunţarea în cauză la 19 decembrie 2014. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 decembrie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2014Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de reclamant. Acordă termen la 15 decembrie 2014, pentru ca părţile în proces să ia cunoştinţă de cuprinsul raportului de expertiză, lucrare ce a fost depusă la dosar sub termenul prevăzut de lege. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 24.11.2014Dispune la cererea apărătorului reclamantului şi din oficiu completarea raportului de expertiză Se emite adresă către expert Stuparu Elena căruia i se va solicita ca în urma verificării actelor aflate în evidenţele Ocolului Silvic Aninoasa şi enumerate la fila 377 dosar, care urmează să-i fie puse la dispoziţie de conducătorul acestei unităţi unităţii, să completeze raportul de expertiză în sensul de a verifica dacă în perioada 01 martie 2008-10.10.2008 s-au efectuat exploatări de pe terenul proprietatea reclamantului ; dacă în baza APV-urilor 2240/2008 şi 2298/2008 şi a partizilor nr.2240 şi 2298 au fost emise autorizaţii de exploatare şi de a preciza cine a exploatat materialul lemnos de pe terenul proprietatea reclamantului şi în baza căror acte în perioada 01.03.2008 - 01.10.2008; ce cantitate a fost exploatată, ce valoare are acest material lemnos şi cine avea obligaţia de a asigura paza pădurii în perioada 01.03.2008-01.10.2008. Se va solicita expertului ca la stabilirea prejudiciului să fie avut în vedere actul de control din 26.04.2009, depus la filele 135-139 dosar reţinând cantitatea de material lemnos din acest act, respectiv cioatele menţionate în actul de control şi actele de marcare. Se va comunica expertului să depună la dosar decontul justificativ al cheltuielilor efectuate cu expertiza, în situaţia în care înţelege să formulaţi cerere de majorarea onorariului pentru expertiză. Ia act că reprezentanta pârâţilor a solicitat, în temeiul disp. art.183 din vechiul cod de procedură civilă, trimiterea cauzei la Parchet şi suspendarea prezentei cauzei, cererea asupra căreia instanţa urmează să se pronunţe la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 24 noiembrie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 octombrie 2014.
Incheiere de sedinta din 27.10.2014Din oficiu, dispune emiterea unei adrese către O***** S***** A******* pentru a comunica, în legătură cu terenul proprietatea reclamantului, înscris în titlul de proprietate nr. 136574/22.01.2008 şi având în vedere data emiterii procesului verbal de punere în posesie deţinut de reclamant, respectiv ianuarie 2008, următoarele : cine avea obligaţia de a asigura paza pădurii în perioada ianuarie 2008 - octombrie 2008; dacă O***** S***** A******* a emis în baza APV-urilor nr.2240/14.04.2008 şi nr.2298/22.05.2008 şi a partizilor nr.2240/2008 UP Râuşor 87C Ua şi nr.2298/2008 UP III Râuşor Ua87%A autorizaţii de exploatare; dacă de pe terenul proprietatea reclamantului s-au făcut tăieri de material lemnos, de câtre cine, ce cantitate s-a exploatat şi ce valoare are materialul lemnos exploatat. Se va aduce la cunoştinţă reprezentanţilor Ocolului Silvic Aninoasa că au obligaţia să pună la dispoziţia expertului actele ce vor fi solicitate de acesta pentru completarea raportului de expertiză, în situaţia în care instanţa va dispune o astfel de măsură. Amână judecarea cauzei la 27 octombrie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dispune ataşarea la dosarul cauzei a interogatoriului din oficiu luat reclamantului în şedinţa din 19.05.2014 şi proba grafică luată reclamantului, înscrisuri care au fost avute în vedere la efectuarea expertizei şi care au fost restituite la dosar de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov, restul înscrisurilor originale care au fost restituite la dosar şi menţionate în adresa nr.98/29.09.2014, emisă de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov, urmând să fie depuse la registrul de valori al instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 octombrie 2014.
Incheiere de sedinta din 13.10.2014Amână judecarea cauzei la 13 octombrie 2014, pentru lipsa raportului de expertiză grafologică. Revenirea cu adresă către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov pentru a efectua expertiza grafică dispusă în cauză, cu obiectivele stabilite de instanţă la termenul din 02 iunie 2014, cu menţiunea că taxa pentru expertiză în sumă de 1350 lei a fost achitată de reclamant, în acest sens urmând să fie comunicată dovada achitării taxei menţionate. Se comunică Institutului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov că dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Câmpulung din anul 2012, că singurul motiv de amânare a cauzei este lipsa raportului de expertiză şi că, în situaţia nedepunerii raportului de expertiză până la termenul stabilit de instanţa, se va lua măsura amendării faţă de persoana responsabilă de neîntocmirea lucrării de expertiză dispusă în cauză. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 septembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 08.09.2014Ia act că reclamantul a depus la dosar dovada achitării onorariului în sumă de 1350 lei pentru expertiza grafică ce urmează a se efectua în cauză. Se revene cu adresă către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov pentru a efectua expertiza grafică dispusă în cauză cu obiectivele stabilite de instanţă la termenul din 02 iunie 2014, cu menţiunea că taxa pentru expertiză în sumă de 1350 lei a fost achitată de reclamant fiind depusă la dosar dovadă în acest sens. Ia act că reclamantul a formulat la acest termen de judecată obiecţiuni la expertiza în specialitatea silvicultură întocmită în cauză de expert Stuparu Elena. Prorogă pronunţarea asupra obiecţiunilor la expertiză formulate de reclamant, după depunerea la dosar a raportului de expertiză grafologică. Amână judecarea cauzei la 08 septembrie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 iunie 2014.
Incheiere de sedinta din 30.06.2014Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul reclamantului. Acordă termen la 30 iunie 2014, pentru ca părţile în proces să ia cunoştinţă de cuprinsul completării raportului de expertiză întocmit în cauză de expert Stuparu Elena, lucrare ce a fost depusă la dosar sub termenul prevăzut de lege şi de conţinutul adresei nr. 98/14 din 10.06.2014, emisă de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov. Pune în vedere reclamantului să achite onorariu în sumă de 1350 lei pentru expertiză grafică încuviinţată în cauză şi să depună la dosar dovadă în acest sens. Amână judecarea cauzei la 30 iunie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 iunie 2014.
Incheiere de sedinta din 16.06.2014Încuviinţează, la cererea apărătorului reclamantului, efectuarea în cauză a unei expertize criminalistice grafice. Se emite adresă către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov pentru a efectua expertiza grafică care are ca obiectiv constatarea situaţie dacă, semnătura care figurează la numele reclamantului S********* P**** pe înscrisurile originale depuse la dosar, aparţine acestuia. Dispune înaintarea către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov a următoarelor care urmează să fie avute în vedere la efectuarea expertizei : cererea înregistrată sub nr.1325/05.05.2008 la O***** S***** A*******, actul de control înregistrat la O***** S***** A******* sub.nr. 1402/15 mai 2008 ( 2 file ) ; procesul verbal din 14 mai 2008 încheiat între teh. Stoica Tudorel – reprezentant al Ocolului Silvic Aninoasa şi numitul S********* P**** ; cererea înregistrată la O***** S***** A******* sub nr. 890/24.03.2008; contractul de prestării servicii fără număr încheiat între O***** S***** A******* şi S********* P**** Ştefan ( 2 file ) referitor la terenul înscris în UP III, UA 85%, 86 ABN, 87AB, C.D.N. 88C ; procesul verbal din 01.04.2008 încheiat între S********* P**** şi ing. Mihăescu Constantin ; actul de control al cantonului nr.14 întocmit de O***** S***** A*******; cererea înregistrată sub nr. 890/24.03.2008 la O***** S***** A*******. Dispune ataşarea la dosarul cauzei a copiilor acestor înscrisuri. Pentru compararea semnăturilor urmează a se avea în vedere proba de scris luată numitului S********* P****, în care apar semnăturile reclamantului executate în poziţia şezând la punctul 1 şi semnăturile pârâtului executate în poziţia în picioare - la punctul 2 şi semnătura de la rubrica „parte” aflată pe interogatoriul din oficiu luat reclamantului în dosarul nr. 355/205/2012*, care urmează să fie comunicat în original Laboratorului de expertize - fila 310 dosar. Dispune ataşarea la dosarul cauzei a copiei interogatoriului luat din oficiu luat reclamantului la termenul din 19 mai 2014. Dispune completarea raportului de expertiză în specialitatea silvicultură întocmit în cauză de expert Stuparu Elena. Se emite adresă către expert pentru a completa raportul de expertiză în sensul de a răspunde punctual obiecţiunilor formulate de reclamant şi depuse în scris la filele 307,308 şi 309 dosar. Prorogă pronunţarea asupra cererii de suspendare a cauzei formulată de reprezentanta pârâţilor după depunerea la dosar a rapoartelor de expertiză, raportat la stadiul în care se va afla dosarul nr. 4382/205/2014, având ca obiect constatare nulităţii titlului de proprietate emis de numele reclamantului. Amână judecarea cauzei la 16 iunie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 iunie 2014.
Incheiere de sedinta din 02.06.2014Ia act de susţinerile reprezentantei pârâtei RNP Romsilva - Direcţia Silvică în sensul că, înţelege să se folosească în apărare de înscrisurile depuse la filele 58-70 dosar. Ia act de susţinerea reclamantului în sensul că înţelege să conteste actele depuse la filele 58-70 dosar şi că urmează să se folosească dovedire pretenţiilor de susţinerea că toate înscrisurile depuse la filele 58-70 dosar sunt false, respectiv nu au fost semnate nici de el nici o altă persoană pe care ar fi împuternicit-o să le semneze. Se emite adresă către O***** S***** A******* pentru a comunica la dosar, în original, înscrisurile contestate de reclamant şi depuse la filele 58-70 dosar, respectiv fila 58 - cererea de asigurarea pazei, formulată de reclamant şi înregistrată sub nr. 890/24.03.2008 la O***** S***** A******* ; fila 59 - 62 dosar, contract de prestare servicii silvice încheiat de reclamant cu D******* S****** A**** - prin O***** S***** A******* ; fila 63 dosar - proces verbal încheiat la 01.04.2008 ;fila 64 -65 dosar, actul de control încheiat la 03.04.2008 de O***** S***** A******* ; fila 66 dosar - cererea de marcare înregistrată sub nr. 890/24.03.2008 la O***** S***** A*******; fila 67 - cererea de reziliere a contractului de pază înregistrată sub nr.1325/05.05.2008 la O***** S***** A*******; fila 68 - notificarea nr.1214/25.04.2008; fila 69 - actul de control de fond înregistrat sub nr.1402/15.05.2008 la O***** S***** A******* ; fila 70 dosar - procesul verbal încheiat la 14.05.2008, precum şi toate actele de punere în valoare emise în perioada martie 2008 - 23 octombrie 2008, cu privire la terenul proprietatea reclamantului S********* P****. Proba cu expertiză grafoscopică solicitată de apărătorul reclamantului urmează să fie prorogată după comunicarea la dosar a înscrisurilor originale solicitate Ocolului Silvic Aninoasa. Din oficiu dispune ataşarea sentinţei civile nr.916/17 mai 2012, pronunţată de Tribunalului Specializat Argeş. Amână judecarea cauzei la 02 iunie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 mai 2014.
Incheiere de sedinta din 19.05.2014Ia act că reclamantul a depus la dosar la data de 05 mai 2014 obiecţiuni la raport şi la completarea raportului de expertiză. Pune în vedere reprezentantei pârâtei să precizeze în scris la dosar dacă înţelege să invoce în apărare actele depuse la filele 58-70 dosar, să depună la dosar actele de punere în valoare nr.2298/22.05.2008, 2240/14.04.2008, nr.2276/14.04.2008 şi nr.2693/30.10.2009 şi să comunice dacă O***** S***** A******* a prezentat expertului toate actele pe care le deţine şi care au fost emise în legătură cu terenul proprietatea reclamantului şi cu exploatările care au avut loc, ce acte de punere în valoare au fost eliberate pentru perioada 15.01.2008 până în 2012, ce menţiuni cuprinde registrul da partizi în ce priveşte terenul proprietatea reclamantului pentru perioada 15.01.2008 – 01.06.2010, ce autorizaţii au fost emise pentru terenul proprietatea reclamantului, ce menţiuni cuprinde registrul de pază cu privire la terenul proprietatea reclamantului, prejudiciile rezultate în urma exploatării acestor partizi, inspecţiile efectuate în această perioadă pe suprafaţa respectivă, delegaţiile de folosire a ciocanelor silvice eliberate pentru inspecţiile de fond pe această suprafaţă. Amână judecarea cauzei 19 mai 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 mai 2014.
Incheiere de sedinta din 05.05.2014Încuviinţează în parte obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de reclamant. Completarea raportului de expertiză întocmit în cauză de expert Stuparu Elena. Se emite adresă către expert pentru a completa raportul de expertiză în sensul de a preciza următoarele: dacă expertul este angajat al Direcţiei Silvice Piteşti, dacă tăierile efectuate în perioada martie 2008 - iulie 2008 de pe terenul proprietatea reclamantului au fost făcute în mod legal şi în baza căror acte ; ce acte au fost avute în vedere când s-a făcut referire la tăierile făcute în baza contractului încheiat la 10 martie 2008 şi să se calculeze contravaloarea masei lemnoase exploatată în perioada martie 2008 - iulie 2008. Amână judecarea cauei 05 mai 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 aprilie 2014.
Incheiere de sedinta din 07.04.2014Ia act că reclamantul a formula obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Stuparu Elena Acorda termen în continuare la 07 aprilie 2014, pentru ca instanţa să se pronunţe asupra obiecţiunilor formulate de reclamant. Pune în vedere apărătorului reclamantului să expliciteze în scris obiecţiunile formulate la punctul 2, în sensul de a menţiona în mod expres ce acte aferente exploatărilor făcute consideră că nu au fost avute în vedere de expert, respectiv să precizeze ce acte nu au fost cunoscute şi nu au fost solicitate. Ia act că reprezentanta pârâtei RNP – Romsilva, prin D******* S****** A****, a depus la dosar cerere de suspendare a cauzei, în temeiul disp.art. 244 alin.1 c.proc.civ., în raport de situaţia că, pe rolul instanţei, există înregistrat dosarul nr. 4382/205/2013, cauză în care se contestă valabilitatea actului de proprietate deţinut de reclamantul S********* P****. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 martie 2014.
Incheiere de sedinta din 31.03.2014Amână judecarea cauzei la 31 martie 2014 , pentru ca părţile în proces să ia cunoştinţă de cuprinsul raportului de expertiză, lucrare ce a fost depusă la dosar sub termenul prevăzut de lege şi pentru a formula eventuale obiecţiuni la raportul de expertiză. Ia act că pe rolul instanţei există înregistrat dosarul nr.4382/205/2013, cu termen de judecată la 31 martie 2014, având ca obiect anularea titlului de proprietate nr.136574/22.01.2008, act în baza căruia reclamantul solicită în prezenta cauză obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 martie 2014.
Incheiere de sedinta din 10.03.2014În baza art. 108 ind.1 al.1 pct.2 lit. c c.proc.civ., dispune amendarea expertului Stuparu Elena, cu amendă judiciară în sumă de 100 lei, pentru nedepunerea la dosar a raportului de expertiză la termenul fixat de instanţă. Amână judecarea cauzei la 10 martie 2014, pentru lipsa raportului de expertiză. Se revine cu adresă către expert Stuparu Elena pentru a întocmi lucrarea de expertiză dispusă în cauză şi pentru a depune la dosar raportul de expertiză în timp util soluţionării cauzei. Cu drept de reexaminare în ce priveşte amenda aplicată în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 17.02.2014Amână judecarea cauzei la 17 februarie 2014, pentru lipsa raportului de expertiză. Se revine cu adresă către expert Stuparu Elena pentru a întocmi raportul de expertiză urmând să răspundă obiectivelor stabilite de instanţă la termenul anterior. Ia act că reclamantul a depus la dosar dovada achitării onorariului în sumă de 2000 lei pentru expert Stuparu Elena. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 ianuarie 2014.
Incheiere de sedinta din 13.01.2014Respinge excepţia de necompetentă materială a Judecătoriei Câmpulung, excepţie invocată la termenul anterior de pârâta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva. Dispune efectuarea în cauză a unei expertize în specialitatea silvicultură. Numeşte expert, prin tragere la sorţi de pe lista întocmită şi comunicată de către biroul local de expertiză, pe expert Stuparu Elena. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expert în sumă de 2000 lei în sarcina reclamantului. Se emite adresă către expert pentru a efectua expertiza care are următoarele obiective : să se constate dacă de pe terenul proprietatea reclamantului au fost efectuate tăieri ilegale de arbori şi în ce perioade, să se verifice situaţia dacă reclamantul deţinea în acea perioadă contract de pază încheiat cu O***** S***** A******* sau cu altă unitate ; să se determine cantitatea de material lemnos tăiată de pe terenul proprietatea reclamantului în perioada 2008-2012, în baza căror acte sau făcut tăierile şi cui a fost achitată contravaloarea materialului lemnos – raportat la înscrisurile aflate la dosarul cauzei ; să se precizeze pentru ce perioade reclamantul nu a avut încheiate contracte de pază cu O***** S***** A*******, să se efectueze o evaluare actualizată a volumului unui metru cub de masă lemnoasă şi să se verifice situaţia dacă în perioada celor 180 zile ulterioare punerii în posesie, O***** S***** A******* a asigurat paza terenului proprietatea reclamantului. Se va solicita expertului ca la efectuarea expertizei să fie avute în vedere actele prezentate de părţi, actele deţinute de O***** S***** A******* şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Prorogă discutarea proba cu expertiză grafologică solicitată de apărătorul reclamantului după depunerea la dosar a raportului de expertiză în specialitatea silvicultură. Amână judecarea cauzei la 13 ianuarie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 noiembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 25.11.2013Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul reclamantului. Acordă termen la 25 noiembrie 2013, pentru ca reclamantul să ia cunoştinţă de cuprinsul actelor şi relaţiilor depuse la dosar O***** S***** A******* la data de 08 noiembrie 2013. Ia act de precizările formulate de apărătorul reclamantului în sensul că reclamantul înţelege să conteste înscrisurile aflate la filele 58-70 dosar, acte care nu sunt semnate şi nici scrise de reclamant. Ia act că la acest termen de judecată reprezentanta RNP Romsilva a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Câmpulung. Ia act că reclamantul a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de sumă de 1317 lei, respectiv chitanţa nr. 2161127/24.10.2013, emisă de Consiliul Local -sector 6 Bucureşti. Amână judecarea cauzei la 25 noiembrie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Se emite adresă către O***** S***** A******* pentru a depune la dosar răspunsurile la interogatoriu formulat de reclamant şi care i-a fost comunicat reprezentantului Ocolului Silvic Aninoasa la termenul din 30 septembrie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 noiembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 11.11.2013Încuviinţează reclamantului proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtelor. Ia act de susţinerile apărătorului reclamantului în sensul că, parte din înscrisurile depuse la dosar de pârâtă nu emană de la reclamant, astfel că înţelege să conteste aceste înscrisuri care, din punctul său de vedere, sunt false. Pune în vedere apărătorului reclamantului să precizeze în scris care dintre înscrisurile invocate de pârâtă sunt false din punctul de vedere al reclamantului, pentru discutarea probelor în legătură cu aceste înscrisuri. Proba cu expertiză grafologică urmează să fie prorogată pentru termenul următor. Ia act că reclamantul a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 1317 lei, respectiv chitanţa nr. 2136347/23.09.2013 emisă de Consiliul Local - sector 6 Bucureşti. Amână judecarea cauzei la 11 noiembrie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pune în vedere reprezentantului Ocolului Silvic Aninoasa să depună la dosar răspunsurile la interogatoriu care i-a fost comunicat la acest termen de judecată. Dispune comunicarea interogatoriului formulat de reclamant către RNP Romsilva – D******* S****** A**** Pronunţată în şedinţa publică de la 30 septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 30.09.2013Acordă termen la 30 septembrie 2013, pentru ca reclamantul să ia cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării şi de actele ce i-au fost comunicate la acest termen de judecată. Ia act că reclamantul a depus la dosar, în original, dovezile de achitare a tranşelor 2,3 şi 4 din taxa de timbru, respectiv factura nr. 00006750/03.07.2013, factura nr. 00004227/19.07.2013 şi nr. 00005099/29.08.2013, toate emise de CN Poşta Română SA Pronunţată în şedinţa publică de la 02 septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 02.09.2013Acordă termen la 02 septembrie 2013, în vederea înscrisurilor ce au fost depuse la dosar de reclamant, către pârâţi, cărora li se va solicita să-şi exprime în scris punctul de vedere cu privire la acţiunea formulată de reclamant. Din oficiu, se emite adresă către O***** S***** A******* pentru a depune la dosar actul de inspecţie nr.1353/26.04.2009 la care face referire adresa nr. 2247/06.07.2013, emisă de O***** S***** A*******, depusă al fila 37 dosar. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 mai 2013.
Incheiere de sedinta din 17.06.2013Dispune completarea încheierii de acordarea a ajutorului publică judiciar data 19 octombrie 2012, în sensul că stabileşte ca cele 6 tranşe din taxa de timbru să fie achitate de reclamant la data de 1 (unu) a fiecărei luni, începând cu 1 iunie 2013, depunând la dosar dovadă în acest sens. Dispune introducerea în cauză şi citarea în calitate de pârâţi a Direcţiei Silvice Argeş, cu sediul în Piteşti, Str. Trivale nr.82, judeţul Argeş şi Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) Romsilva, cu sediul în Bucureşti, sector 2, Str. Petricani nr.9A. Pune în vedere apărătorului reclamantului să depună la dosar actele la care se face referire în adresa emisă de O***** S***** A*******, aflată la fila 18 dosar. Amână judecarea cauzei la 17 iunie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2013.
Incheiere de sedinta din 27.05.2013Respinge cererea de abţinere a d-nei magistrat Otilia Vişoiu. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 mai 2013.
Incheiere abtinere din 24.05.2013