A***** A**** S**
DebitorO**
IntimatS* D** S**
CreditorS* B****** S**
CreditorŢ*** A**** D****
CreditorAprobă raportul final. Închide procedura insolvenţei debitorului SC A***** A**** S** Dispune radierea debitorului SC A***** A**** S** Frumuşeni din registrul comerţului. Descarcă pe lichidatorul judiciar Activ Grup IPURL şi toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau de responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, asociaţi. Dispune notificarea hotărârii debitorului, creditorilor, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad, Direcţia generală a finanţelor publice Arad pentru efectuarea menţiunii de radiere şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa judecătorului sindic din data de 4.12.2018.
Hotarare 891/2018 din 04.12.2018T.4.12.2018 - pentru afişarea raporutlui final; pentru convocarea adunării generale a creditorilor şi pentru închiderea procedurii.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018T.20.11.2017 pentru valorificarea bunurilor conform hotîrârii adunării generale a creditorilor din data de 11.04.2018 şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 26.06.2018T.26.06.2018 - pentru a se cunoaşte poziţia creditorilor privind raportul de evaluare; pentru stabilirea modalităţii de valorificare a bunurilor; pentru valorificarea acestora şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 10.04.2018T.10.04.2018 - pentru intrarea în posesia bunurilor; pentru evaluarea şi stabilirea modalităţii de valorificare şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 23.01.2018T.23.01.2018 - afişează tabelul suplimentar al creanţelor; pentru predarea, evaluarea şi valorificarea bunurilor şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 17.10.2017T.17.10.2017 - pentru întocmirea tabelului suplimentar şi a tabelului definitiv consolidat; pentru efectuarea operaţiunilor de lichidare şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 04.07.2017Admite cererea formulată de creditorul Direcţia generală regională a finanţelor publice Timişoara – Administraţia judeţeană a finanţelor publice Arad Dispune intrarea în faliment a debitorului SC A***** A**** S** Frumuşeni Dispune dizolvarea debitorului SC A***** A**** S** Frumuşeni. Confirmă ca şi lichidator judiciar pe Activ Grup IPURL Arad care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din Legea nr.85/2006. Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaţilor creditorilor şi Oficiul registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Arad în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.108 din Legea nr.85/2006. Amână judecarea cauzei la data de 4.07.2017 Executorie. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa judecătorului sindic din data de 9.05.2017.
Hotarare intermediara 317/2017 din 09.05.2017T.09.05.2017 - pentru derularea planului de reorganizare modificat şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 14.03.2017Confirmă modificarea planului de reorganizare propusă de către administratorul judiciar Activ Grup IPURL Arad Dreptul de administrare al debitorului SC Ariola Arrea SRL va fi exercitat de către administratorul judiciar Activ Grup IPURL Arad potrivit Încheierii civile nr.2/1.04.2014. Amână judecarea cauzei la data de 14.03.2017. Executorie. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa judecătorului sindic din data de 17.01.2017.
Hotarare intermediara 17/2017 din 17.01.2017T.17.01.2017 - pentru a se cunoaşte poziţia creditorilor faţă de modificarea planului de reorganizare propusă de către administratorul judiciar şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 29.11.2016T.29.11.2016 - pentru continuarea derulării planului de reorganizare şi continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 27.09.2016T.27.09.2016 - pentru derularea în continuare a planului de reorganizare şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 21.06.2016T.21.06.2016 - pentru convocarea adunării creditorilor; pentru a se cunoaşte poziţia şi modul în care se desfăşoară planul de reorganizare şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 17.05.2016T.17.05.2016 - pentru convocarea adunării generale a creditorilor şi respectarea prevederilor art.106 din Legea nr.85/2006.
Incheiere de sedinta din 09.02.2016T.9.02.2015 - pentru derularea planului de reorganizare şi continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 24.11.2015T.24.11.2015 - pentru derularea planului de reorganizare, pentru convocarea comitetului creditorilor în vederea prezentării situaţiei financiare a averii debitorului şi continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 22.09.2015T.22.09.2015 pentru efectuarea la scadenţă a plăţilor prevăzute în programul de plată a creanţelor, pentru convocarea adunării creditorilor, pentru derularea planului de reorganizare şi continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 16.06.2015Confirmă planul de reorganizare. T.16.06.2015 -
Hotarare intermediara 311/2015 din 24.03.2015T.24.03.2015 - pentru afişarea tabelului definitiv, reconvocarea adunării creditorilor şi continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 27.01.2015T.27.01.2015 - pentru soluţionarea contestaţiei la tabelul preliminar, reconvocarea adunării comitetului creditorilor şi continuarea procedurii insolvenţei
Incheiere de sedinta din 25.11.2014T.25.11.2014 - pentru soluţionarea contestaţiei la tabelul preliminar, finalizarea inventarului, pentru adunarea creditorilor şi continuarea procedurii insolvenţei.
Incheiere de sedinta din 14.10.2014T.14.10.2014 - pentru soluţionarea contestaţiei la tabelul preliminar, finalizarea inventarierii şi continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 24.06.2014Ridică debitorului dreptul de administrare. Conducerea integrală a activităţii debitorului de către administratorul judiciar Activ Grup IPURL Aradc şi efectuarea notificării conform art.48 al.1 din Legea nr.85/2006. T.24.06.2014
Hotarare intermediara 2/2014 din 01.04.2014T.1.04.2014 - pentru citarea comitetului creditorilor şi administratorului special şi continuarea procedurii insolvenţei.
Incheiere de sedinta din 18.03.2014T.18.03.2014 - pentru soluţionarea contestaţiei la tabelul preliminar, convocarea adunării creditorilor şi pentru continuarea procedurii insolvenţei.
Incheiere de sedinta din 28.01.2014T.28.01.2014 - pentru soluţionarea contestaţiei la tabnelul preliminar, pentru întocmirea planului de reorganizare şi pentru continuarea procedurii insolvenţei.
Incheiere de sedinta din 26.11.2013T.26.11.2013 - pentru soluţionarea contestaţiei la tabelul preliminar, pentur întocmirea planului de reorganizare şi continuarea procedurii insolvenţei
Incheiere de sedinta din 08.10.2013T.8.10.2013 - pentru afişarea tabelului preliminar al creanţelor şi continuarea procedurii insolvenţei.
Incheiere de sedinta din 18.06.2013Admite cererea. Deschide procedura. T.18.06.2013
Hotarare intermediara 1338/2013 din 02.04.2013T.2.04.2013 - pentru îndeplinirea procedurii de citare
Incheiere de sedinta din 12.03.2013