G**** I**
InculpatZ******** R***
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** V*****
Parte civilăI********* N******* D* N********* Ş* B*** N*************
Parte civilăS******* C***** D* U****** D********** A*****
Parte civilăHOT-24.04.2013:În baza art. 184 al.2 şi 4 Cod penal, cu aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală, Condamnă pe inculpatul GIOAGA ION, , la o pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, pe durata executării pedepsei. În baza art. 861 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 862 Cod penal. În baza art. 863 alin. 1 Cod penal, dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 863 alin. 3 Cod penal, impune inculpatului, pe durata termenului de încercare să nu conducă nici un vehicul. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzute de art. 864 alin. 1 şi 2 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În baza art.111 al. 6 din O.U.G 195/2002, republicată; Respinge cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de inculpat. În baza art.3201 pct. 5 Cod pr. pen.; Disjunge soluţionarea laturii civile a procesului penal şi stabileşte termen la data de 22.05.2013 În baza art. 191 Cod de procedură penală Obligă inculpatul la plata sumei de 542 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţata în şedinţa publică, astăzi, 24 aprilie 2013, la sediul Judecătoriei Horezu, judeţul Vâlcea.
Hotarare 110/2013 din 24.04.2013Amână cauza la data de 24 aprilie 2013 faţă de cererea de amânare formulată la dosar de cătr asiguratorul SC EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A
Incheiere de sedinta din 27.03.2013