N*** M****
Intimat ReclamantS* U****** S**
Recurent PârâtAdmite recursul declarat de pârâta SC U. SRL împotriva sentinţei civile nr. 13519 din 13.12.2012 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. 3608/117/2011, pe care o modifică în parte şi, în consecinţă, înlătură dispoziţia de constatare a nulităţii absolute a măsurii desfacerii contractului individual de muncă nr. 3629/14.03.2011 înregistrat la ITM Satu Mare, emisă de pârâta SC U.SRL şi de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat reclamanta în perioada 13.04.2011 şi până în prezent. Menţine restul dispoziţiilor. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 17.06.2013.
Hotarare 3078/2013 din 17.06.2013