C******* M*****
PetentI***** A**** P****** C*******
IntimatAdmite plângerea formulată de petentul C******* M*****, domiciliat în comuna Săpata, judeţul Argeş, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Argeş - Poliţia Costeşti. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria PA nr. 1862996, întocmit de Secţia nr. 10 de Poliţie Rurală Lunca Corbului şi exonerează petentul de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 666 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.04.2014.
Hotarare 365/2014 din 10.04.2014Încuviinţează pentru petent, probele cu înscrisuri şi testimonială cu doi martori pe teza probatorie a dovedirii faptului că actele lor nu erau împotriva ordinii şi liniştii publice iar pentru intimat probele cu înscrisuri şi martorul Voicu Ion, apreciind că sunt admisibile şi utile soluţionării cauzei. Se va cita martorul propus de către intimat. Ia act că petentul se angajează să aducă martorii necitaţi. Pune în vedere petentului să prezinte martorii necitaţi la următorul termen de judecată, în vederea audierii. În vederea administrării probatoriului,la cererea petentului, Amână judecarea cauzei la 10 aprilie 2014, ora 11,30 Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 Martie 2014.
Incheiere de sedinta din 10.03.2014