S******* A*****
InculpatC*** L****
Parte vătămatăC*** L****
Parte vătămatăÎn baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinţei penale nr. 373/2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o casează doar cu privire la greşita reţinere a circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatei S.A. (cu datele personale la dosar), cuantumul pedepsei aplicate acesteia şi a omisiunii revocării beneficiului liberării condiţionate a restului de pedeapsa de 643 zile închisoare. Rejudecând în aceste limite, majorează pedeapsa aplicată inculpatei S.A. de la 6 luni închisoare la 3 ani închisoare, prin inlăturarea aplicării art. 74, 76 Cod penal. Revocă beneficiul liberării condiţionate a restului de 643 zile închisoare rămase de executat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1212/2009 a Judecătoriei Satu Mare, rest pe care-l contopeşte cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin prezenta, inculpata executând pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată timpul executat preventiv începând cu data de 31 ianuarie 2013 la zi. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate. Stabileşte onorar apărător din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av. C.I. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 23.05.2013.
Hotarare 718/2013 din 23.05.2013