S********* Î************* P************* O**
ReclamantC***** C******* "****** B******* C******
PârâtI************ Ş***** J******* O**
PârâtAdmite cererea. Lămureşte dispozitivul sentinţei civile în sensul că pârâtul a fost obligat la plata dobânzii penalizatoare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Olt.
Incheiere de sedinta din 11.10.2018S.C.1979 Admite în parte cererea formulată de reclamantul S********* Î************* P************* O**, pentru membrii de sindicat. Obligă pârâtul Clubul Copiilor „Marius Bunescu” Caracal la plata dobânzii legale începând cu data de 19.07.2013 şi până la data plăţii efective, aferente drepturilor băneşti neachitate aşa cum rezultă din sentinţele civile nr.1279/10.11.2010 şi 1895/23.11.2011, pronunţate de Tribunalul Olt în dosarele nr.1948/104/2010 şi 3949/104/2011. Respinge acţiunea în contradictoriu cu pârâtul ISJ Olt ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Olt. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.11.2013.
Hotarare 1979/2013 din 28.11.2013