B******* I****
InculpatB**** Ş*****
InculpatC****** C******* A***
Parte civilă1. În baza art. 11 alin.2 lit.b C.p.p. rap la art. 10 lit. h teza a III-a Cpp încetează procesul penal pornit impotriva inculpatului B******* I****, pentru săvârşirea infractiunii prev. de art. 217 alin.1 Cp ca urmare a încheierii acordului de mediere. În baza art. 321 alin.1 Cp cu aplicarea art. 3201 alin.7 CPP condamnă pe inculpatul B******* I****, la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 2 alin.1 pct.1 din Legea 61/1991 cu aplicarea art. 3201 alin.7 CPP condamnă pe inculpatul B******* I****, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a Cp şi art. 34 lit. b Cp contopeşte pedepsele aplicate în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare. În baza art. 71 Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b CP, pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 ani, calculat potrivit art. 82 C.p. În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Constată că inculpatul a fost retinut si arestat în cauza de la data de 24.10.2013 la zi. În baza art. 350 alin.3 lit. b C.p.p dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv, B******* I****, de sub puterea mandatului de arestare preventivă, nr. 243/24.10.2013 emis de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 34934/215/2013, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 118 alin.1 lit. b Cp confiscă de la inculpatul B******* I**** un cuţit tip briceag cu lama în lg de cca 11,5 cm si mâner din metal placat cu lemn, ridicat conform dovezii seria H nr. 0053461/04.11.2013. 2. În baza art. 11 alin.2 lit.b C.p.p. rap la art. 10 lit. h teza a III-a Cpp încetează procesul penal pornit impotriva inculpatului B**** Ş***** pentru săvârşirea infractiunii prev. de art. 180 alin.1 Cp ca urmare a încheierii acordului de mediere. În baza art. 321 alin.1 Cp cu aplicarea art. 3201 alin.7 CPP condamnă pe inculpatul B**** Ş*****, la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 71 Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b CP, pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 ani, calculat potrivit art. 82 C.p. În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Constată că inculpatul a fost retinut si arestat în cauza de la data de 24.10.2013 la zi. În baza art. 350 alin.3 lit. b C.p.p dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv B**** Ş*****, de sub puterea mandatului de arestare preventivă, nr. 244/24.10.2013 emis de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 34934/215/2013, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 14, 346 Cpp cu referire la art. 161 Cpp ia act de încheierea acordului de mediere cu privire la solutionarea laturii civile a cauzei. În baza art. 192 alin.1 pct.2 lit. b C.p.p obligă partea vătămată C****** C******* A*** la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatii B**** Ş***** si B******* I**** la plata sumei de câte 50 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 191 alin.1 si 2 Cpp obligă pe fiecare dintre inculpatii B**** Ş***** si B******* I**** la plata sumei de câte 150 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs in termen de 10 zile de la pronunţare pentru partile prezente si de la comunicare pentru părtile lipsă. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.11.2013.
Hotarare 3931/2013 din 25.11.2013Amână pronunţarea la data de 25.11.2013 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.11.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.11.2013Amână pronunţarea la data de 22.11.2013 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.11.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2013Respinge cererile formulate de inculpaţi, prin apărători, de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea/ţara, ca neîntemeiate. In temeiul art 3001 Cpp, art 160 Cpp si 148 alin.1 lit.f Cpp mentine ca fiind temeinica si legala masura arestarii preventive dispuse faţă de inculpaţii B******* I**** şi B**** Ş***** prin încheierea nr. 235/24.10.2013, fiind emise mandatele de arestare preventivă nr. 243/24.10.2013, 244/24.10.2013. Pentru termenul de fond din data de 21.11.2013, se citează inculpaţii la locul de detenţie, conform art. 177 alin. 6 Cpp, partea vătămată, cu menţiunea de a preciza dacă se constituie parte civilă în prezenta cauză penală, cu indicarea naturii şi a cuantumului pretenţiilor precum şi a mijloacelor de probă în susţinere. Se emite adresă către IPJ Dolj în vederea înaintării fişelor de cazier judiciar ale inculpaţilor. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.11.2013, ora 12.55.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 11.11.2013