S********* Î************* P************* O**
ReclamantG******** C* P****** N***** N** 1 C******
PârâtC******** L**** A* M*********** C******
PârâtP******* M*********** C******* I********* P*********
PârâtAdmite cererea. Lămureşte dispozitivul sentinţei civile în sensul că pârâtul a fost obligat la plata dobânzii penalizatoare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Olt. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.08.2018.
Incheiere de sedinta din 29.08.2018S 1696 Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C******** L**** A* M*********** C****** şi Primarul municipiului Caracal – Instituţia Primarului, invocată din oficiu şi respinge acţiunea ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite în parte cererea formulată de reclamantul S********* Î************* P************* O**, pentru membrii de sindicat. Obligă pârâta Grădiniţa cu Program Normal nr.1 Caracal la plata dobânzii legale începând cu data de 19.07.2013 şi până la data plăţii efective, aferente drepturilor băneşti neachitate, aşa cum rezultă din sentinţele civile nr.979/08.07.2010 şi 1279/10.11.2010 pronunţate de Tribunalul Olt, în dosarele nr.1800/104/2010 şi 1948/104/2010. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Olt. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22.10.2013.
Hotarare 1696/2013 din 22.10.2013