R*** G*******
ReclamantM********* A********* I******
PârâtC*** D* P***** S********* A M*********** A********* I******
PârâtAdmite cererea. Anulează hotărârea nr.11539/17.10.2013 şi decizia de acordare a pensiei pentru limită de vârstă nr.169230/23.05.2013. Obligă intimata Casa de Pensii Sectorială din cadrul MAI la emiterea unei decizii privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru contestator, urmând ca la stabilirea pensiei să se valorifice un punctaj mediu anual de 1,70927 puncte şi un cuantum al pensiei de 1253 lei la data de 01.11.2012. Obligă intimata Casa de Pensii Sectorială din cadrul MAI la plata către contestator a diferenţelor de drepturi de pensie cuvenite potrivit prezentei hotărâri şi neîncasate, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective precum şi la plata dobânzii legale aferente debitului principal începând cu data formulării acţiunii, 19.11.2013 şi până la plata efectivă. Respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 zile de la comunicare care se depune la sediul Tribunalului Bucureşti Secţia a VIII a. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.06.2015.
Hotarare 6089/2015 din 10.06.2015Amână pronunţarea la data de 10.06.2015. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.05.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.05.2015Amână pronunţarea la data de 27.05.2015. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.05.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2015pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 01.04.2015lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 04.03.2015administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 04.02.2015