S********* Î********* P************* A******* M*******
ReclamantL***** T********* C*******
PârâtO***** C******* - P*** P*****
PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în practicaua, considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 697/07.05.2014 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosar nr. 3692/109/2013 al Tribunalului Argeş, în sensul că se vor menţiona ca reclamanţi şi numiţii ANCA MARIA, ANCA MARIUS, CRASAN NECULAE, FRANCU RADU, LASCU RALUCA, OLTEANU DANIELA, OLTEANU CONSTANTIN şi POPESCU LENUTA. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.10.2014, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta secreta din 29.10.2014Admite acţiunea precizată. Obligă pârâtul L***** T********* C******* să plătească reclamanţilor, personal didactic şi didactic auxiliar diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite prin aplicarea Legii 330/2009, prin raportare la Legea 221/2008, pentru aprobarea OG nr.15/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, în raport de perioada efectiv lucrată, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâtul L***** T********* C*******, jud.Argeş să plătească reclamanţilor personal didactic şi didactic auxiliar diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite prin aplicarea Legii 285/2010, prin raportare la Legea 221/2008, pentru aprobarea OG nr.15/2008, pentru perioada 01.01.2011 – 12.05.2011, în raport de perioada efectiv lucrată, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâtul L***** T********* C*******, jud.Argeş să plătească reclamanţilor personal didactic şi didactic auxiliar diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite prin aplicarea Legii 63/2011, prin raportare la Legea 221/2008, pentru aprobarea OG nr.15/2008, pentru perioada 13.05.2011-07.05.2014, în raport de perioada efectiv lucrată, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâtul Oraşul Costeşti, prin primar, să vireze fondurile necesare plăţii drepturilor solicitate. Obligă pârâtul L***** T********* C******* să plătească reclamantului 20 lei cheltuieli de judecată. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.05.2014, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Hotarare 697/2014 din 07.05.2014Introducerea în cauză, în calitate de reclamanţi a membrilor de sindicat menţionaţi în tabelul depus la dosar fila 21, respectiv: Anca Ion, Aurariu Ionela, Ardelean Andrei, Cănuţa Constantin, Cioboată Minodora, Ciolan Remus, Constantin Zenovia, Deica Tatiana, Didiţa Cosmin, Dragomir Diana, Dumitrescu Ionica, Foltica Monica, Gheorghe Georgeta, Gheorghiu Cristina, Ghiţă Adrian, Ilie Nicolaev, Iorga Marius Romeo, Istrate Gabriela, Marinescu Alexandru, Oprea Florentina, Popa Cristina, Popescu Ramona, Savu Mihaela, Stan Ştefania, Stan Nicoleta, Stana Monica, Stăncioiu Jenica, Stoian Preda Tatiana, Ziegler Marian, Dobre Mariana, cărora li se vor comunica toate actele de procedură la sediul sindicatului. Disjungerea cauzei pentru reclamanţii membri de sindicat, menţionaţi în tabelele depuse la dosar, filele 23 şi 26, respectiv: Anca Maria, Anca Marius Costin, Olteanu Delia Jenica şi Lascu Raluca Delia, care solicită acordarea unui spor pentru condiţii vătămătoare în procent de 15 % din salariul de bază şi formarea unui nou dosar cu numărul 1587/109/2014 şi pentru reclamanţii membri de sindicat: Rizea Elena şi Mihai Dumitra, care solicită acordarea sporului de 10 % din salariul de bază, pentru condiţii deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile şi formarea unui nou dosar cu numărul 1588/109/2014. Emiterea unei adrese către pârâtul L***** T********* C*******, în sensul de a ne înainta la dosar adeverinţe din care să rezulte că reclamanţii-membri de sindicat sunt salariaţi ai acestei unităţi de învăţământ, respectiv perioada şi funcţia acestora. Amână judecarea cauzei la data de 07.05.2014, ora 11,00. Se citează părţile. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 Aprilie 2014, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 02.04.2014