S* T****** D* C********** C***** S* I********** A**** S**
ContestatorB***** E*********** J*********** I******* I**
IntimatS* B*** S**
IntimatRespinge cererea de suspendare a executării silite. Respinge contestaţia la executare precizată, în parte ca inadmisibilă, în parte ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare
Hotarare 431/2014 din 21.01.2014Se comunică intimatei S* B*** S**, copia cererii precizatoare prin fax. Amână judecarea cauzei la 21.01.2014. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2014
Incheiere de sedinta din 14.01.2014Menţiune în sarcina contestatoarei obligaţiile stabilite prin încheierea de şedinţă pronunţată la termenul anterior. Pune în vedere apărătorului contestatoarei să întreprindă demersurile necesare în vederea ataşării la prezenta cauză a dosarului de executare, urmând să depună la dosar dovada în acest sens, sub sancţiunea suspendării soluţionării cauzei. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Se revine cu adresă către executorul judecătoresc în vederea ataşării la prezenta cauză a dosarului de executare. Amână judecarea cauzei la 14.01.2014. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Decembrie 2013
Incheiere de sedinta din 03.12.2013Se revine cu adresă către executorul judecătoresc în vederea ataşării la prezenta cauză a dosarului de executare conform filei 63 din dosar. Pune în vedere şi apărătorului contestatoarei să efectueze demersurile necesare în vederea ataşării la prezenta cauză a dosarului de executare. Fixează cauţiune în vederea soluţionării cererii având ca obiect suspendare executare silită suma de 1000 lei în sarcina contestatoarei. Pune în vedere apărătorului contestatoarei să precizeze clar temeiul juridic al cererii respectiv art. 399 C. proc. civ., art. 62 din Legea nr. 58/1934, ori ambele, iar la fiecare temei juridic să precizeze motivele de fapt. Se citează intimatul B***** E*********** J*********** I******* I** prin agentul procedural al instanţei. Amână judecarea cauzei la 03.12.2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Noiembrie 2013
Incheiere de sedinta din 05.11.2013Încuviinţează cererea formulată de apărătorul contestatoarei prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în cauză având în vedere lipsa de procedură precum şi lipsa dosarului de executare. Se reia procedura de citare cu intimatul B***** E*********** J*********** I******* I**. Se revine cu adresa de la fila 54 în vederea ataşării la prezenta cauză a dosarului de executare nr. 4537/2012 în copie certificată. Amână judecarea cauzei la 05.11.2013. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Octombrie 2013
Incheiere de sedinta din 15.10.2013Acordă un nou termen de judecată în cauză având în vedere lipsa de procedură. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă, contestatoarea cu menţiunea de a timbra legal cererea de chemare în judecată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 194 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Se emite adresă către B***** E*********** J*********** I******* I** în vederea ataşării la prezenta cauză a dosarului de executare nr. 4537/2012 în copie certificată. Amână judecarea cauzei la 15.10.2013. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2013
Incheiere de sedinta din 17.09.2013