O****** M***** I***
InculpatHOT. 11.12.2013. În baza art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată condamnă pe inculpatul Olteanu Marius-Ioan la o pedeapsă de 1 (un ) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 71 alin. 1-3 Cod penal interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi de art. 64 alin. 1 lit. b Cod penal. În baza art. 81 alin. 1 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a închisorii. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art. 189 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. Stan Camelia Daniela, în sumă de 200 RON, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 350 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.12.2013.
Hotarare 308/2013 din 11.12.2013ÎNCHEIERE/13.11.2013.Se va emite adresă către Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Mangalia cu menţiunea de a comunica instanţei, în termen de 5 zile de la primirea adresei, relaţii cu privire la domiciliul cu care inculpatul figurează în evidenţele instituţiei. Se vor emite adrese către I.P.J. Constanţa – Centrul de reţinere şi arest preventiv şi către Administraţia Naţională a Penitenciarelor cu menţiunea de a efectua verificări şi de a comunica instanţei, cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, dacă inculpatul figurează în evidenţele acestor instituţii ca fiind încarcerat în vreunul dintre penitenciare ori în vreuna din unităţile de arest preventiv ori de reţinere ale unităţilor de poliţie din cadrul M.A.I. În conformitate cu dispoziţiile art. 177 alin. 4 Cod pr. penală se va cita inculpatul O****** M***** I*** la adresa indicată în rechizitoriu, la adresa indicată la fila 28 din dosarul de urmărire penală şi prin afişare la sediul Consiliului Local Mangalia, în a cărui rază teritorială s-a săvârşit fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Se va cita inculpatul la adresa ce va fi indicată de Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Mangalia dacă aceasta va fi diferită de cele menţionate în cursul urmăririi penale. În temeiul dispoziţiilor art. 183 Cod pr. penală se va emite mandat de aducere pentru inculpat, la ambele adrese indicate, cu menţiunea că neexecutarea mandatului va atrage sancţionarea şefului de poliţie de la domiciliul acestuia, potrivit dispoziţiilor art.198 Cod pr. penală. Se vor cita martorii Şaban Gemil şi Anghelache Costică, propuşi prin rechizitoriu. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 11.12.2013. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.11.2013.
Incheiere de sedinta din 13.11.2013