V**** C* Ş*****
InculpatÎn baza art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 din Codul de procedură penală, modificat şi completat prin Legea nr.202/2010, condamnă pe inculpatul VOICA ŞTEFAN, la pedeapsa de un an închisoare. În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 din Codul de procedură penală, modificat şi completat prin Legea nr.202/2010, condamnă pe inculpatul Voica Ştefan, la pedeapsa de un an închisoare. În baza art.33 alin.1 lit. a – 34 alin.1 lit.b aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. În baza art.71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.”a” teza a II-a şi lit.”b” cod penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei. În baza art.81 cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de un an închisoare, pe termenul de încercare de 3 ani, stabilit conform art.82 alin.1 cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art.83 cod penal, constând în revocarea suspendării condiţionate în cazul comiterii altei infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.191 alin.1 cod procedură penală, obligă inculpatul la 450 lei cheltuieli judiciare către stat, în care se include onorariul avocatului desemnat din oficiu din cadrul S.A.J. Pătârlagele, în sumă de 200 lei, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică, la 06.12. 2013.
Hotarare 208/2013 din 06.12.2013