S* O** P***** S*
ContestatorB**** D******
IntimatAmână pronunţarea la 16.05.2103.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2013Amână pronunţarea la 19.04.2013 Suspendă executarea silită începută în dosarul execuţional nr. 451/2011 al BEJ Crăciun Cristian, până la soluţionare prezentei contestaţii la executare. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cu privire la soluţia privind suspendarea executării silite. Amână pronunţarea asupra fondului cauzei la data de 19.04.2013. Pronunţată în şedinţa publică din 11.04.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2013Amână judecarea cauzei la data de 11.04.2013, C36, SALA 329 termen în cunoştinţa, în conformitate cu art. 153 al.1 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, contestatoarei . Se citează intimatul la adresa indicată în adresa de la grefa instanţei, prin afişare la uşa instanţei. Pune în vedere contestatoarei să facă dovada citării intimatului printr-un ziar de largă răspândire, cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 95 alin. 3 C.proc.civ., pentru următorul termen de judecată, sens în care aceasta se va prezenta la grefierul de şedinţă şi va ridica citaţia ce se va emite pe seama intimatului, citaţie a cărei publicare o va solicita a se face într-un ziar de largă răspândire în ţară, iar la termenul următor va depune la dosar un exemplar al ziarului în care s-a publicat citaţia. Pronunţată în şedinţa publică din 14.03.2013
Incheiere de sedinta din 14.03.2013Amână judecarea cauzei pentru studierea întâmpinării la data de 14.03.2013, C36, SALA 329 termen în cunoştinţa, în conformitate cu art. 153 al.1 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, contestatoarei pentru când citează intimatul la adresa indicată de grefa instanţei. Prorogă discutarea cererii de suspendare. Pronunţată în şedinţa publică din 28.02.2013
Incheiere de sedinta din 28.02.2013