S* T**** S** S** P*** A************ J******* D****** I****
ReclamantN*** T****
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru sumele scadente anterior datei de 31.07.2010. Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta SC TERMA SERV SRL, prin administrator judiciar Dimofte IPURL în contradictoriu cu pârâtul NITU TANTA având ca obiect pretenţii. Obligă pârâtul sa plătească reclamantei suma de 2135,40 lei reprezentând contravaloare energie termică livrată şi penalizări de întârziere. Respinge ca prescrise restul pretenţiilor. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Hotarare 695/2014 din 26.02.2014Rectifică citativul în ceea ce priveşte numele Pârâtei N*** T****. Faţă de lipsa de procedură cu pârâta şi pentru îndeplinirea corectă a procedurii de citare cu aceasta şi administrarea probei cu interogatoriu , amână judecarea cauzei la data de 26 februarie 2014 , pentru când reclamanta termen în cunoştinţă. Repetarea procedurii de citare cu pârâta N*** T****, cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea aplic. art. 358 C.pr.civ.
Incheiere de sedinta din 29.01.2014