M**** M****
InculpatG********* I****
Parte civilăS******* J******* D* U****** P******
Parte civilăÎn temeiul art. 181 alin. 1 C.pen. din 1969, cu reţinerea art. 73 lit. b) C.pen., coroborat cu art. 76 lit. e) C.pen., în condiţiile art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul M**** M****, la pedeapsa de 3 luni închisoare. În temeiul art. 71 alin. 1, 2 C.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b) C.pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 alin. 1 şi 2 C.pen. din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 3 luni, termen de încercare stabilit conf. art. 82 alin. 1 C.pen. din 1969. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83, 84 C. pen. din 1969, a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiţionate. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969 suspendă executarea pedepselor accesorii pe perioada suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 19 şi următoarele C.pr.pen. şi art. art. 313 din Legea nr. 95/2006, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti şi obligă inculpatul la plata sumei de 2894,59 lei către aceasta. În temeiul art. 19 şi următoarele C.pr.pen. şi art. 1357 Cod civil, admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă G********* I**** şi obligă inculpatul la plata sumelor de 500 lei despăgubiri materiale şi 1.500 lei daune morale. În temeiul art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.07.2014.
Hotarare 129/2014 din 08.07.2014Amână pronunţarea la data de 08.07.2014. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.07.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.07.2014Amână pronunţarea la 02 iulie 2014. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26.06.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.06.2014Amână pronunţarea la 26 iunie 2014. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.06.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2014În temeiul art. 383 al. 2 C.p.c., dispune ca proba cu martora Coman Filofteia, să nu mai fie administrată. Se emite adresă către IPJ Argeş – pentru obţinerea fişei de cazier a inculpatului M**** M**** Amână judecarea cauzei la 20.06.2014. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Mai 2014
Incheiere de sedinta din 23.05.2014Încuviinţează pentru partea civilă, pe latura civilă a cauzei, proba cu înscrisuri şi cu doi martori. Se citează martorele propuse de partea civilă G********* I****, Cilomic Niculina şi Coman Filofteia, domiciliate în com. Hîrseşti, sat Martalogi, jud. Argeş Ia act că inculpatul nu solicită probe pe latura civilă a cauzei. Amână judecarea cauzei la 23 mai 2014. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Aprilie 2014.
Incheiere de sedinta din 25.04.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 936/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, privind pe inculpatul trimis în judecată în stare de libertate, M**** M****, pentru infracţiunea prev. de art. 181 alin. 1 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M**** M****. Stabileşte termen de judecată la data de 25 aprilie 2014, pentru când se citează părţile. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11 aprilie 2014.
Incheiere de sedinta din 11.04.2014În temeiul art. 6 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, trimite cauza la C 7 penal – cameră preliminară. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28.02.2014.
Incheiere de sedinta din 28.02.2014Se emite adresă către Baroul de Avocaţi Argeş, în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpat. Pune în vedere părţilor, să se prezinte necitate la termenul următor, în vederea audierii. Pentru lipsa de apărare a inculpatului, Amână judecarea cauzei la data de 28 februarie 2014. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 ianuarie 2014.
Incheiere de sedinta din 31.01.2014