D****** N****
InculpatD****** M****
InculpatD**** V*******
InculpatI** D******
InculpatÎn baza art. 3001 alin. 1) şi 3) Cod proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpaţii Dumitru Costel, D****** N****, D****** M****, I** D****** şi Dincă Valentin şi menţine măsura arestării preventive luate faţă de aceştia. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpaţi. Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere pentru a fi adusă la cunoştinţa inculpaţilor. Onorariul cuvenit apărătorilor din oficiu desemnaţi de Baroul Bucureşti, în cuantum de câte 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Termen pentru judecarea fondului cauzei a fost fixat la 20.12.2013, ora 08:30. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.11.2013.