Dosar 3800/260/2013 din 06.08.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3800/260/2013
Data dosar:
06.08.2013
Instanta:
Judecătoria Moinești
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.01.2014 la ora 12:00

    Complet: Complet nr.38
  • Condamnare

    În baza dispoziţiilor art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin.2 Cod penal şi art. 80 alin. 2 Cod penal, condamnă pe inculpatul L****** L****, fiul lui Simeon şi Reveica, născut la data de 17.09.1967 în Comăneşti, jud. Bacău, domiciliat în Dărmăneşti, str. Muntelui nr. 23, jud. Bacău, CNP 1670917044361, cetăţean român, studii medii, fără ocupaţie, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a şi lit. b) Cod penal, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 Cod penal. În baza dispoziţiilor art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 cod penal, care se socoteşte de la rămânerea definitivă a hotărârii. Conform art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei accesorii. În baza disp. art. 359 C.proc.pen, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza disp. art. 191 alin 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei onorariul apărătorului din oficiu Duca Ştefan Cristian va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.01.2014.

    Hotarare 5/2014 din 15.01.2014
  • Sedinta din data de 04.12.2013 la ora 12:00

    Complet: Complet nr.38
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa martorului din rechizitoriu, amână cauza la 15.01.2014, ora 12,00

    Incheiere de sedinta din 04.12.2013
  • Sedinta din data de 06.11.2013 la ora 12:00

    Complet: Complet nr.38
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa inculpatului, apreciind necesară audierea acestuia pentru a cunoaşte poziţia sa referitoare la fapta pentru care a fost trimis în judecată, de asemenea pentru citarea martorului din rechizitoriu, amână cauza la 04.12.2013

    Incheiere de sedinta din 06.11.2013
  • Sedinta din data de 25.09.2013 la ora 12:00

    Complet: Complet nr.38
  • Amână cauza

    Pentru citarea inculpatului cu menţiunea prevăzută de art.320 ind.1 Cod procedură penală, amână cauza la 06.11.2013, ora 12,00

    Incheiere de sedinta din 25.09.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD