S* T**** C******** G**** S** C* S***** A***
DebitorAprobă raportul final de activitate. În baza art. 132 alin. 2 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC TERRA CONSTRUCT GROUP SRL. Dispune radierea debitoarei din Registrul Comerţului. Dispune notificarea prezentei sentinţe următoarelor instituţii: ORC Bucureşti şi Direcţia Teritoriala a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare. Dispune comunicarea sentinţei la ORC, pentru efectuarea menţiunilor de inchidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţa. Dispune plata cheltuielilor de procedură în sumă de 5.488,33 lei pentru lichidatorul judiciar SP GRIG CONSULT IPURL din fondul de lichidare. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată in şedinţa publica, azi, 30.10.2020.
Hotarare 4567/2020 din 30.10.2020Pentru a se aproba raportul final de activitate
Incheiere de sedinta din 03.07.2020Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul Presedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Rezolutie din 03.04.2020În vederea convocării şedinţei adunării creditorilor pentru a se aproba raportul final de activitate
Incheiere de sedinta din 29.11.2019În vederea recuperării creanţelor debitoarei
Incheiere de sedinta din 07.06.2019În vederea recuperării creanţelor debitoarei
Incheiere de sedinta din 15.02.2019În vederea recuperării creanţelor debitoarei pe calea executării silite
Incheiere de sedinta din 12.10.2018Pentru a se recupera integral creanţele societăţii debitoare
Incheiere de sedinta din 27.04.2018În vederea recuperării creanţelor societăţii debitoare
Incheiere de sedinta din 10.11.2017În vederea recuperării creanţelor debitoarei
Incheiere de sedinta din 23.06.2017În vederea recuperării creanţelor debitoarei
Incheiere de sedinta din 24.02.2017Pentru a fi recuperate creanţele societăţii debitoare şi a se soluţiona calea de atac formulată împotriva sentinţei pronunţate în dosarul ce are ca obiect contestaţie la tabelul suplimentar
Incheiere de sedinta din 23.09.2016În vederea soluţionării contestaţiei la tabelul suplimentar şi recuperării creanţelor debitoarei
Incheiere de sedinta din 13.05.2016În vederea valorificării bunurilor din patrimoniul socieătţii debitoare
Incheiere de sedinta din 12.02.2016In temeiul art. 107 din legea 85/2006 privind procedura insolventei dispune inceperea procedurii falimentului debitoarei SC TERRA CONSTRUCT GROUP SRL. In temeiul art.107 alin.2 din lege desemneaza lichidator judiciar pe S.P. GRIG CONSULT IPURL, cu o retributie de 3000 lei, care va indeplini atributiile prevazute de art.25. In temeiul art.107 alin.2 din lege dispune dizolvarea societatii - debitoare si ridicarea dreptului de administrare al acesteia. Stabileste termen maxim de 10 zile de la data pronuntarii prezentei hotarari de predare a gestiunii averii de la debitor/administrator catre lichidator, impreuna cu lista actelor si operatiunilor efectuate dupa deschiderea procedurii, precum si a tabelului definitiv al creantelor si a listei cu numele si adresele creditorilor si cu toate creantele acestora la data intrarii in faliment, cu indicarea celor nascute dupa deschiderea procedurii. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului , creditorilor si ORC -Bucuresti de pe langa Tribunalul Bucuresti pentru efectuarea mentiunii, precum si publicarea in buletinul procedurii insolventei , in sarcina lichidatorului judiciar. Fixeaza termenul limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor nascute in cursul procedurii la 07.12.2015. Fixeaza termenul limita pentru verificarea creantelor nascute in cursul procedurii, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului suplimentar al creantelor la 06.01.2016. Fixeaza termenul limita pentru depunerea contestatiilor la creantele nascute in timpul procedurii la 26.01.2016. Fixeaza termenul limita pentru intocmirea si afisarea tabelului definitiv consolidat la 05.02.2016. In temeiul art.113 din lege dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei si indeplinirea celorlalte obligatiuni de lichidare. Pune in vedere lichidatorului judiciar/ administratorului judiciar sa ia masuri de arhivare a documentelor contabile ale societatii debitoare, in conformitate cu dispozitiile lg.16/1996, respectiv gruparea pe unitati ahivistice, pastrare si inventariere pe durata procedurii reorganizarii si lichidarii judiciare iar ulterior de selectionare si intocmirea procesului verbal prevazut de art.11 din lege, predarea documentelor conform art.18 si 18 1, cu incunostintarea Directiilor Judetene ale Arhivelor Nationale asupra masurilor dispuse, conform art.34. Dispune plata catre administratorul judiciar S.P. GRIG CONSULT IPURL a sumei de 3000 lei cu titlu de onorariu din fondul prev. de art.4 din Legea nr. 85/2006. Acorda termen la 12.02.2016, cu citarea partilor care nu au termen in cunostinta Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi, 23.10.2015.
Hotarare intermediara 8409/2015 din 23.10.2015Amână pronunţarea la data de 23.10.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.10.2015Amână pronunţarea la data de 16.10.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2015În vederea soluţionării contestaţiei la tabelul preliminar şi definitivării masei credale
Incheiere de sedinta din 15.05.2015În vederea soluţionării contestaţiei formulată la tabelul preliminar
Incheiere de sedinta din 06.02.2015solutionare contestatie, identificare evaluarea bunuri, recuperare crean?ă
Incheiere de sedinta din 03.10.2014pentru soluţinarea contestaţiilor la tabelul preliminar
Incheiere de sedinta din 21.03.2014Admite cererea debitorului. În temeiul art.32 al.1 din Legea nr 85/2006 privind procedura insolvenţei deschide procedura generală împotriva debitorului SC TERRA CONSTRUCT GROUP SRL. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la hotararea de deschidere a procedurii - 10 zile de la notificare, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 27.01.2014. c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe – 14.02.2014. d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 28.02.2014. e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 19.02.2014. In baza art.34 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei desemneaza administrator judiciar pe SP GRIG CONSULT IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 rap. la art.49 al.1 lit.a din lege, cu o remuneraţie de 2.000 lei din averea debitorului. In temeiul art.32 al.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 61 al.1 - 3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 28 alin. 1 lit. c) din lege, debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 36 din lege. Pune în vedere administratorului judiciar îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere administratorului judiciar să convoace adunarea generala a acţionarilor/asociaţilor sau membrilor persoanei juridice pentru desemnarea administratorului special in termen de maxim 10 de zile de la deschiderea procedurii, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 54 al.1 şi 2 din Legea nr.85/2006 şi în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art.59 din Legea nr.85/2006. În temeiul art.4 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 21.03.2014, C 9, ora 9,00. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.12.2014.
Hotarare intermediara 10941/2013 din 13.12.2013