C********** C**** M******
CondamnatAdmite cererea formulată de avocat Mihăloiu Emiliana. În temeiul art. 196 C.p.p. dispune înlăturarea omisiunii vădite din sentinţa penală nr. 52 din 11.04.2013 a Judecătoriei Segarcea pronunţată în dosarul nr. 382/304/2013 în sensul menţionării în cazul cheltuielilor de judecată care au rămas în sarcina statului că onorariul de avocat oficiu în cuantum de 200 lei (avocat Mihăloiu Emiliana) va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de LA COMUNICARE pentru părţile lipsă
Incheiere finala dezinvestire din 04.10.2013Respinge sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Segarcea, privind înlocuirea pedepsei amenzii penale în cuantum de 300 lei, aplicată condamnatei CACALICEANU CRINA MIHAELA, prin sentinţa penală 84/27.04.2011, pronunţată de Judecătoria Segarcea în dosarul 2436/304/2010, rămasă definitivă la data de 17.05.2011 prin nerecurare, cu pedeapsa închisorii, ca neîntemeiată. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnată. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.04.2013
Hotarare 52/2013 din 11.04.2013LIPSA PROCEDURA CU CONDAMNATA cACALICEANU MIHAELA.
Incheiere de sedinta din 14.03.2013Instanta amână cauza faţă de lipsa de procedura cu condamnata.
Incheiere de sedinta din 21.02.2013