Z****** D* G*********
InculpatÎn temeiul art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 coroborat cu art. 396 alin. 10 C.p.p. şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Zbârcea Gheorghiţă, la pedeapsa de 6(şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a şi lit. b C.pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 83 C.pen. 1969 raportat la art. 15 alin. 2 Legea nr. 187/2012, revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 303 din data de 26.09.2012 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dos. nr. 2108/290/2012, definitivă la data de 08.10.2012 prin nerecurare şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, astfel că inculpatul va executa, în final, pedeapsa de 1(un) an închisoare. În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a şi lit. b C.pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale. În baza art.274 alin.1 C. pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţa publică azi, data de 03.07.2014.
Hotarare 207/2014 din 03.07.2014Amână pronunţarea pentru data de 03.07.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.06.2014în temeiul art.391 alin.1 cod pocedură penală, deliberarea şi pronunţarea se va face în data de 19.06.2014.
Incheiere de sedinta din 05.06.2014În baza art. 342 rap la art 35 şi art. 41 C.pr.pen, constată că Judecătoria Reşiţa este competentă să soluţioneze cauza. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 324/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş - Severin privind pe inculpatul Zbârcea Gheorghiţă, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice cu permisul reţinut, faptă prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 rep., a administrării probelor, precum şi actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Zbârcea Gheorghiţă şi fixează termen de judecată la data de 05.06.2014. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27.05.2014.
Incheiere camera preliminara din 27.05.2014Transpunerea cauzei în camera preliminară pentru a se urma procedura prev. de art. 342-348 C.pr.pen.
Incheiere de sedinta din 27.02.2014Încuviinţează cererea de amânare formulată de către apărătorul inculpatului.
Incheiere de sedinta din 16.01.2014În vederea efectuării unei adrese către Baroul Caraş - Severin, pentru a desemna un apărător din oficiu care să asigure asistenţa juridică obligatorie a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 21.11.2013Pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 24.10.2013