S******* B*******
InculpatS***** R**** P*** A****** N******** D* A*********** F******
Parte civilăS***** R**** P*** A*** P*** D******* R******** A F********* P****** I***
Parte civilăS***** R**** P*** A*** P*** D*** I*** P*** A************ J******** A F********* P***** V*****
Parte civilăS* D******* G*** S** V*****
Parte responsabilă civilmenteCondamnă pe inculpata S******* B*******, la pedeapsa de 1 (un) an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea 396 alin. 10 Cod de procedură penală, art. 74 alin. 2 C.pen. 1969, art. 76, alin. 1 lit. d C.pen. 1969, art. 5 alin. 1 N.C.p. În baza art. 71 Cod penal din 1969, interzice inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator, director, asociat, fondator sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale) Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 Cod penal din 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen stabilit potrivit dispoziţiilor art. 82 Cod penal din 1969, care se socoteşte de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 82 alin. 3 Cod penal din 1969. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator, director, asociat, fondator sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale) Cod penal din 1969. În baza art. 359 alin. 1 Cod de procedură penală anterior, atrage atenţia inculpatei S******* B******* asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal din 1969 privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cadrul termenului de încercare stabilit şi asupra dispoziţiilor art. 84 Cod penal din 1969 privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul neexecutării obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. În baza art. 19 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală coroborat cu art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357 şi urm. din Codul civil, admite acţiunea civilă şi obligă pe inculpata S******* B******* în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. DISRETRO GOLD S.R.L. VASLUI, prin lichidator judiciar ESTCONSULT S.P.R.L. HUŞI la plata sumei de 52.464 lei către partea civilă Statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentat de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, reprezentată prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de la data scadenţei până la stingerea în totalitate a creanţelor către stat, conform Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală. Admite cererea părţii civile privind confiscarea autoturismului marca Opel Vectra, aparţinând inculpatei S******* B******* şi aflat în custodia acesteia, sechestrat prin ordonanţa nr. 646/P/2012 din 01.07.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 interzice inculpatei S******* B******* dreptul de a mai fi fondatoare, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale. Conform art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare faţă de inculpata S******* B*******. În baza art. 272, art. 274 alin. 1, art. 398 din Cod procedură penală, obligă inculpata S******* B******* la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 1900 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate de către stat în faza de urmărire penală şi suma de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat la Tribunalul Vaslui. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpata S******* B******* şi de la comunicare pentru partea civilă Statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentat de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, reprezentată prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui şi partea responsabilă civilmente S.C. DISRETRO GOLD S.R.L. VASLUI, prin lichidator judiciar ESTCONSULT S.P.R.L. HUŞI. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.05.2014.
Hotarare 299/2014 din 28.05.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 646/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, privind pe inculpata S******* B*******, trimisă în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de art. 9 al. 1 lit. b din Legea 241/2005, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpată. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13 mai.2014
Incheiere camera preliminara din 13.05.2014acordă termen la 24.04.2014 pentru când trimite cauza la camera preliminară.
Incheiere de sedinta din 02.04.2014Cauză amânată la solicitarea inculpatei în vederea angajării unui apărător.
Incheiere de sedinta din 05.03.2014Repune cauza pe rol. Se vor cita părţile, iar inculpata se va cota şi cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 17.01.2014din lipsă de timp pentru deliberare, se amana pronuntarea la data de 17 ianuarie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.01.2014se va cita partea responsabilă civilmente prin lichidator judiciar Estconsult IPURL Huşi
Incheiere de sedinta din 18.12.2013