M**** Ş************
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.320 ind.1 Cpp condamnă pe inculpatul MIREA ŞTEFAN - BOGDAN (date), la pedeapsa închisorii de 8 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice, cu o îmbibaţie alcoolica de peste 0,80 g%o alcool pur in sânge. In temeiul art. 71 Cp interzice inculpatului, de la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si litera b Cod penal. In temeiul art. 81 Cod penal, suspenda condiţionat executarea pedepsei principale pe o durata de 2 ani şi 8 luni, termen de încercare stabilit conform art. 82 Cod penal. In temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.191 alin.1 Cod proc.pen. obligă pe inculpat la 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare datorate statului. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.05.2013.
Hotarare 263/2013 din 29.05.2013Amână pronunţarea la 29.05.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2013Admite cererea formulată de inculpat privind acordarea unui termen în vederea pregătirii apărării.
Incheiere de sedinta din 16.04.2013